Când forțele de ordine amestecă misiunea de asigurare a ordinii cu propriile păreri, rezultatele ar putea fi cu mult mai explozive decât bătaia propriu-zisă cu jandarmii a unor huligani ce își spun suporteri. Scandalagii de la meciurile de fotbal nu sunt ceva nou pe niciun stadion din lume, dar asta nu înseamnă că forțele de ordine trebuie să se lanseze în declarații jenante privind prezența unei echipe pe stadion sau popularitatea acesteia într-o zonă geografică. Din păcate, fără a-și cântări corect declarațiile oficiale, șeful de la Ordine Publică al Jandarmeriei din Mehedinți a dat cu nuca în perete, declarând că echipa lui Adrian Mititelu, FC U Craiova 1948, din Liga a doua, trebuie alungată de la Severin.
Fără a avea pretenția că mă pricep la fotbal, știu la fel de bine ca toți oltenii că această echipă de legendă este una dintre cele mai iubite la Severin, dar și că i s-a făcut o mare nedreptate atunci când, la Craiova, a fost înființată clona echipei, care prestează acum în Liga I. Cunoaștem cu toții și mofturile administrației locale din Bănie, care a interzis echipei legendare să joace pe Stadionul „Ion Oblemenco”. Ce putea face patronul Adrian Mititelu decât să vină la Severin? Ce vină are echipa Craiovei că la meciul cu Rapid au venit după ea mai mulți huligani, care s-au bătut cu jandarmii? Nu e stupid ca un reprezentant al forțelor de ordine să se lanseze în declarații care nu sunt în aria lui de responsabilitate? Sunt întrebări la care conducerea Jandarmeriei Române ar trebui să răspundă cât mai urgent.
Ce s-a întâmplat de fapt?
Jandarmeria Mehedinți a solicitat ca echipa patronată de Adrian Mititelu să nu mai dispute meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, aducând în discuție și incidentele provocate de ultrașii craioveni la meciul cu Petrolul Ploiești, din urmă cu 7 ani, din șaisprezecimile Cupei României. Pe 25 septembrie 2013, două autocare ale suporterilor prahoveni, care se deplasau la jocul respectiv, erau atacate cu pietre și se alegeau cu geamurile sparte, în comuna Șimian.
Șeful Serviciului Ordine și Siguranță Publică din IJJ Mehedinți, colonelul Adrian Zanfir, declara, total neinspirat, după meciul cu Rapid, câștigat de U Craiova cu 5 – 0: „Propunerea noastră este ca această echipă și, bineînțeles, ca suporteri ei să nu mai găsească motiv să vină la Drobeta Turnu Severin. FC U Craiova nu mai e dorită la Drobeta Turnu Severin”. De unde știe șeful de la Jandarmi ce preferințe fotbalistice au severinenii, greu de explicat!
„Din păcate, violențele exercitate de suporterii craioveni au un caracter de repetabilitate. Sâmbătă seara, intervenția jandarmilor a fost necesară și am restabilit ordinea publică într-un mod profesionist. Această echipă nu este a severinenilor, nu este a Severinului. Nu este normal ca severinenii să suporte actele de dezordine produse de niște indivizi care au un comportament antisocial de notorietate, la nivel național. Nu am uitat ce s-a întâmplat la meciul cu Petrolul Ploiești, când au atacat în trafic și au vandalizat autocarele suporterilor ploieșteni. Ei au un istoric în actele de violență. Propunerea noastră este ca această echipă și bineînțeles ca suporteri ei să nu mai găsească motiv să vină la Drobeta Turnu Severin”, a mai declarat colonelul Adrian Zanfir.
”FC U” Craiova și-a desfășurat meciurile de pe teren propriu în sezonul trecut, de Liga 3, la Drobeta Turnu Severin, Filiași și Târgu Jiu. La Târgu Jiu nu mai pot juca acum, deoarece în campionatul Ligii 2 participă două formații din respectivul oraș, Pandurii și Viitorul Pandurii.
Primarul Marius Screciu respinge ferm ideea complet agresivă a Jandarmeriei
În replică, primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, n-a fost de acord cu propunerea Jandarmeriei Mehedinți, chiar dacă a dezaprobat actele ultrașilor craioveni.
„Nu sunt de acord cu incidentele. O să discut și eu cu patronul echipei și o să-l rog să se implice în relația cu galeria. Suntem un oraș liniștit și nu avem nevoie de acte reprobabile. Sunt de acord cu măsuri împotriva suporterilor care fac dezordine, dar mă dezic de părerea Jandarmeriei și nu voi fi de acord ca Universitatea Craiova să nu mai joace la Drobeta Turnu Severin. N-o să fiu niciodată de acord ca, din cauza unora care nu respectă normele, să renunțăm la un contract în derulare. Universitatea are foarte mulți suporteri și la Drobeta Turnu Severin”, a spus primarul Marius Screciu.