Încă nu putem călători în Serbia, fără a risca izolarea la întoarcere
Lista țărilor din care cetățenii, care sosesc în România, nu vor fi obligați să intre în izolare a fost aprobată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Serbia nu se află printre aceste țări.
Furt de 78 de mii de euro, din Orșova! Hoții au sustras 330 de telefoane
Polițiștii municipiului Orșova, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Orșova, au efectuat 5 percheziții domicilare în județul Bistrița- Năsăud și în muncipiului București, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Recursul compensatoriu a scos din pușcării criminali periculoși
Criminalul în serie Ion Cristian Turnagiu fusese condamnat pe viață. A fost eliberat anul trecut, pe baza „legilor lui Dragnea”, iar acum câteva zile a incendiat o minoră de 17 ani. Până la 19 ani, acest monstru a omorât 5 oameni.
Guvernarea lui Dragnea încă mai ucide! Copilă incendiată de un criminal în serie
Caz șocant în Mehedinți! O minoră din omuna Dîrvari a fost incendiată cu benzină, vineri noaptea spre sâmbătă, 5 spre 6 iunie, de un deținut eliberat condiționat. Bărbatul fusese eliberat, după 23 de ani de detenție, în urma cu câteva luni. Fata se afla împreună cu bunica și fratele ei în aceeași casă, însa în camere separate. Cel, care a scos-o din flăcări, este fratele său.
„Severinul are nevoie de o nouă strategie pentru dezvoltarea turismului!”
Politică și economie, cu EDUARD KOLER. O radiografie dură a scenei politice locale, un interviu de colecție!
„Veți vedea un PMP care își va pune amprenta serios în viața politică din Mehedinți”. Omul de afaceri severinean Eduard Koler intră în politică direct și fără menajamente. Din poziția de secretar general al PMP Drobeta Turnu Severin, vorbește franc despre lipsa de viziune politico – economică și cere figurilor triste ale politicii mehedințene să facă un pas înapoi. „Turism? Față de ceea ce ar trebui să fim, suntem jalnici!”