După ce negocierile cu conducerea unităţii au eşuat, salariaţii de la Hidroelectrica au declanşat vineri seară un protest radical. Peste 200 de angajaţi care activează în cadrul a cincisprezece dintre cele mai mari hidrocentrale din ţară au decis să rămână la lucru, blocaţi în hidrocentrale. Protestul fost demarat de angajaţii care ar fi trebuit să iasă din tură la ora 19.00, iar ulterior, li s-au alăturat alţi zeci de angajaţi care urmau să iasă din tură la ora 23.00. Protestele au fost anunţate în cursul zilei joi de către sindicalişti, printr-un mesaj înaintat către salariaţii tuturor hidrocentralelor din ţară. „Astăzi am continuat discutiile în acelasi ton, adică administraţia nu acceptă niciuna din revendicările noastre. Pichetarea a fost o acţiune reuşită, aţi fost la înălţime, ca de obicei şi mulţumesc celor prezenţi şi celor care ne-au sprijinit de acasă. Directoratul însă nu a avut chef sau curaj sa dea ochii cu dumneavoastră. 2 din 3 au fost la un alt eveniment, al treilea membru rămas în sediul Hidroelectrica a avut dispoziţie să nu primească la discuţii delegaţia noastră. Începând de mâine seară, adică vineri 09.12.2016, orele 19:00 (sau altă oră la care se schimbă tura), din centralele mari, adica în primul rând cele subterane, NIMENI nu mai pleaca acasă. Salariaţii de la Portile de Fier I şi II, Lotru, Brădisor, Stejaru, Vidraru, Mărişelu, Retezat, Ruieni, Şugag, Gâlceag, Săsciori, Remeți, Munteni, Tismana trebuie să fie şi sunt vârful de lance al salariaţilor. Pană duminică dimineaţa, în ziua alegerilor, vor fi în aceste centrale cel puțin 4 ture din 5. Personalul respectiv va sta la locul de muncă, cei aflaţi în tură conform graficului aprobat îşi vor vedea de treaba în instalaţii iar ceilalţi vor rămâne la serviciu în semn de protest. Conducerea Hidroelectrica, a ministerului, a Guvernului si a oricărui organism din ţara asta va afla acest lucru şi, sperând ca mai au vreun dram de conştiinţă şi de minte, ar trebui să-şi pună intrebările următoare: în ianuarie, dacă nu vom avea ce ne dorim în Contractul Colectiv de Muncă, ce se va întâmpla în sistemul energetic dacă aceşti oameni nu vor mai sta toţi înăuntru ci toţi afară? Cine va porni grupurile, cine la va supraveghea şi de unde?”, se precizează în mesajul transmis de preşedintele sindicatului naţional al salariaţilor din Hidroelectroca, Nicolae Aurariu.
Protestul a încetat după aproximativ cinci ore
Demarat în jurul orei 19.00 de salariaţii de la Porţile de Fier II şi la ora 23.00 de salariaţii de la Porţile de Fier I, protestul a încetat în jurul orei 24.00. Conform declaraţiei Preşedintelului Sindicatului de la Porţile de Fier, Petre Bădescu, liderii protestatarilor au fost sunaţi în jurul orei 23.00 de ministrul energiei, Victor Grigorescu. Acesta le-a promis că luni o delegaţie a salariaţilor va fi primită la minister pentru negocieri. Ca urmare a acestor discuţii, s-a luat decizia ca începând cu ora 24.00 protestul angajaţilor Hidroelectrica să înceteze până luni, urmând a fi reluat dacă negocierile vor eşua. Nemulţumirile protestatarilor sunt legate de contractul colectiv de muncă. Aceştia doresc revenirea la contractul coolectiv de muncă pe care l-au avut cu compania în anul 2013, adică înainte de intrarea în insolvenţă. În baza acelui contract, angajaţii din hidrocentrale beneficiau de unele drepturi salariale, pe care în contractul semnat ulterior intrării în insolvenţă le-au pierdut. Cum compania a depăşit momentul critic, angajaţii doresc revenirea la vechiul contract, numai că toate negocierile purtate până acum au rămas fără niciun efect, iar conducerea Hidroelectrica nici nu vrea să audă de revenirea la vechiul conttract. Reprezentanţii salariaţilor spun însă că vor continua protestele, dacă întâlnirea de luni de la Ministerul Eenergiei nu va avea rezultatele aşteptate de ei.