GREVA FOAMEI, DUPĂ ŞASE LUNI FĂRĂ BANI

Gest de disperare la Drobeta-Turnu-Severin, unde după a doua săptămână de proteste în stradă, în care tehnocraţii i-au ignorat total, angajaţii fabricii de apă grea încep să recurgă la gesturi extreme. O femeie din grupul celor 50 de oameni care pichetează Prefectura a intrat în greva foamei, iar ceilalţi protestatari vor să ia aceeaşi decizie în următoarele zile. Oamenii îşi strigă disperarea în stradă deoarece au fost opriţi la serviciu pentru conservarea apei grele, dar de nu mai puţin de jumătate de an nu i-a mai plătit nimeni.

Când s-a pus problema închiderii fabricii de apă grea, după intrarea în faliment, statul trebuia să înfiinţeze o unitate specială de management a apei grele, sub tutela Ministerului Energiei la care urma să fie angajaţi un minim de 150 de oameni, pentru întreţinerea şi conservarea cantităţii uriaşe aflată în depozitele RAAN. De altfel, cei 150 de salariaţi au fost opriţi din cadrul personalului special pentru managementul apei grele. Ceilalţi au fost disponibilizaţi şi trimişi acasă cu protecţie socială, şomaj şi venituri de completare de 1700 de lei în primul an şi 1200 de lei în cel de-al doilea an. Cei care au decis să rămână la serviciu au făcut-o pentru că nu s-au gândit nicio clipă că statul român este în stare să-i ignore pe ei şi să lase de izbelişte apa grea în care s-au investit de-a lungul anilor sume uriaşe de la bugetul de stat. Numai că nu a fost aşa. După falimentul de la care au trecut mai bine de trei luni, oamenii au ajuns într-o situaţie disperată. Remus Borza nu i-a mai plătit, iar Guvernul nu dă niciun semn că ar vrea să înfiinţeze unitatea care ar trebui să gestioneze apa grea, la care să fie angajaţi.

Aşa că, după jumătate de an fără bani, oamenii au ajuns la capătul răbdării. Mai mult, de zile bune, peste cincizeci de oameni stau în stradă fără să-i ia cineva în seamă. În aceste condiţii, o femeie a decis să intre în greva foamei în spernaţa că gesturile lor extreme le vor atrage atenţia guvernanţilor. „Am intrat în greva foamei din cauza lipsei de bani. Guvernul nu se interesează de noi, nu vor să ne asculte doleanţele. Guvernul Cioloş nu se interesează, pur şi simplu. Este apa statului român la care noi am muncit treizeci de ani, ar trebui să să gândească, domnul prelşedinte ar trebui să-şi arunce privirea şi înapoi spre oamenii care au lucrat treizeci de ani la Romag Prod. Guvernul acesta doarme, domnule! Domnul Baranga (n.n. preşedinte ANRS) nu vrea să se intereseze de asemenea deloc de apa asta, pentru că şi dumnealui este răspunzător de apa asta, vine frigul, o să îngheţe şi noi nu vrem să răspundem pentru ea şi să plătim penal pentru că nu avem grijă din cauză că nu avem ce mânca, nu am ce să mai pun pe masă” a declarat disperată Elena Leuştean, prima dintre protestatari care a intrat în greva foamei.

„Ca şi până acum, în urma unor discuţii cu reprezentanţii Prefecturii Mehedinţi, oamenii au obţinut zilele acestea doar nişte promsiuni în care nu mai cred”, spune Florin Rogobete - preşedinte Sindicatul Romag Prod. De aceea vor continua protestele până la rezolvarea doleanţelor, iar în următoarele zile alţi salariaţi ar putea recurge la aceelaşi gest extrem, greva foamei. „De trei săptămâni pichetăm ba Prefectura, ba Primăria şi chiar inclusiv pe domnul Borza, care nu a venit niciodată să ne spună ceva ci decât că nu au bani. Nu este posibil, de şase luni şi mai este un pic şi se fac şase luni jumătate de când nu am primit niciun leu pe munca noastră. Colega noastră a intrat în greva foamei şi în următoarele zile vrem să recurgem toţi la această formă de protest”, a declarat o altă salariată Romag Prod. Vom continua protestul până la rezolvarea problemelor. Am avut o discuţie cu domnul prefect, care ne-a relatat că a fost la Ministerul Energiei şi a încercat să vadă care este situaţia stocului de apă grea şi ministerul a promis că va întocmi actele necesare la acest stoc, urmând să fie aprobate de miniştrii de resort. Însă nu ne-a spus niciun termen şi atunci noi am decis să continuăm protestele şi vor rămâne în stradă până la rezolvarea problemei”, a declarat Florin Rogobete, liderul de sindicat de la Romag Prod.

Citit 2049 ori Ultima modificare Joi, 06 Octombrie 2016 08:12
Etichetat cu
Mihai Bădescu

„Oamenii buni nu au nevoie de legi pentru a acţiona responsabil, iar oamenii răi vor găsi întotdeauna o modalitate de a le ocoli.” - Platon

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…