Cei circa 400 de muncitori ai fabricii din Severin au ieșit, pentru a doua zi, consecutiv, în curtea uzinei, întrerupând, astfel, munca. Aceștia au ajuns la capătul răbdării și spun că nu vor relua lucrul până când nu primesc asigurări ferme de majorare a salariilor.
„Ne nemulțumesc salariile. Tot ne amână că ne măresc salariile, însă au trecut 2 ani de atunci. Am tot protestat din această cauză. Unitatea are profit, sunt contracte semnate, dar noi nu primim nimic în plus la salariu. Ne spun mereu să mai așteptăm. Avem 1400-1500 lei pe lună. Banii aceștia nu prea ajung pentru traiul lunar.", ne spune un salariat.
„Nu ne ajung banii de la o lună la alta. Tocmai de aceea, am decis să protestăm, Sunt bani foarte puțini, Ne amână de 3 ani de zile. Ne mint în continuu. O să rămânem în grevă, până vine cineva de la Arad, din conducere, să vorbească cu noi. Nu avem de gând să mai intrăm la lucru. Își bat joc de noi. Și cofetăriile iau mai mulți bani decât noi”, ne spune alt muncitor al uzinei.
„Suntem în jur de 400 de persoane aici, adică aproape toată fabrica. Oamenii nu mai pot să trăiască de pe o zi pe alta. Banii sunt nemulțumirea noastră. În jur de 1500 de lei pe lună primim, în contextul în care sunt condiții grele de lucru. În plus, ne-au fost tăiate toate sporurile. Noi ne cerem salarii decente și semnarea contractului colectiv de muncă”, ne povestește unul dintre muncitorii fabricii.
Oamenii solicită o creştere salarială și negocierea contractului colectiv de muncă. Salariații lucrează în condiții grele, fiindu-le tăiate și toate sporurile.
„Acum două săptămâni, a fost, aici, directorul general al firmei, Vrem să fie semnat un nou contract colectiv de muncă. Se câștigă și 1300 de lei, după 24 de ani de muncă în cadrul societății”, ne mai spune unul dintre angajați.
„Eu mai am un an și opt luni până la pensie și am un salariu de 1700 de lei, după 38 de ani munciți la vagoane”, ne povestește alt salariat al uzinei.
Firma, care are ca acţionar majoritar (75%) un concern american, are 1.200 de salariaţi în unitatea din municipiul Arad și circa 450 in Drobeta Turnu - Severin. Patronatul societății nu a emis niciun punct de vedere.