Comuna Svinița, una dintre cele mai pitorești comune din Clisura Dunării, a fost, zilele trecute, gazda primitoare, a celei de-a 22-a ediții a Festivalului Smochinelor. Ediția din acest an a fost una deosebită, fiind organizată în cadrul unui proiect cu fonduri europene implementat de Primăria Svinița și GAL Clisura Dunării.

La deschiderea evenimentului au participat, alături de primarul comunei Svinița, Nicolae Curici, și întreaga conducere a Consiliului Județean Mehedinți – președintele Aladin Georgescu și vicepreședinții Ionică Negru și Ramona Cupă. Au mai participat producătorii locali și invitații veniți să pună în valoare zestrea culturală, autenticitatea și tradiția zonei.

În deschiderea Festivalului Smochinelor a avut loc masa rotundă prilejuită de semnarea acordului de cooperare și înfrățire între Comuna Svinița și Comuna Hansca din Republica Moldova, acord încheiat chiar de ziua Republicii Moldova.

„Momentele prin care autoritățile publice de pe cele două maluri ale Prutului realizează aceste acorduri de înfrățire și cooperare, reprezintă, fiecare dintre ele, o picătură mai mică sau mai mare de realizare a unui ideal comun pe care ni-l dorim înfăptuit de mai bine de 100 de ani și cred eu și generațiile noastre, că generațiile care vor urma vor înțelege că este o necesitate vitală a acestui neam reunificarea Principatelor Române, așa cum s-a făcut acum 103 ani în urmă. Astăzi cu o mândrie în suflet, izvorâtă din dragoste de neam și țară, sunt alături de voi, de Ziua Independenței Republicii Moldova. Astăzi, Moldova de dincolo de Prut își marchează cei 30 de ani de existență. Vă mulțumim pentru oportunitatea pe care ne-ați oferit-o, în această zi istorică pentru Republica Moldova!”, le-a spus doamna primar al comunei Hansca, celor prezenți la ceremonia de semnare a acordului.

Acordul de cooperare și înfrățire între comunele Svinița și Hansca a fost semnat de primarul comunei Svinița – Nicolae Curici și primarul comunei Hansca, din raionul Iloveni, Elena Moșneguțu.

Un spectacol folcloric, precum și tradiționalul târg cu produsele specific ale zonei, dulceața de smochine și țuica de smochine au întregit evenimentul din acest an.

 

Citit 274 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Septembrie 2021 01:20
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…