Cazul băiatului care şi-a luat viaţa la numai 12 ani, după ce a consumat băuturi alcoolice, a zguduit comunitatea din Dănceu. Povestea lui este povestea trasă la indigo a unui copil provenit dintr-o familie dezorganizată, cu venituri modeste şi lăsat nesupravegheat. Precupată să asigure traiul lui a celor două surori, mama nu a putut fi atentă la educaţia acestui copil. A urmat desigur abandonul şcolii, atât el cât şi surorile, iar în cazul lui abandonul a fost urmat de consumul de alcool. Când mama şi bunica şi-au dat seama, era mult prea târziu. „Copilul provine dintr-o familie dezorganizată, mai are două surori, care la fel sunt cam nesupravegheate. Erau monitorizaţi pentru că am fost în nenumărate rânduri să meargă la şcoală. De altfel, ei au pierdut şi alocaţia de susţinere a familiei din cauza absenţelor nemotivate ale copiilor de la şcoală şi nu sunt asiguraţi nici social”, spune Mihai Lungu. – asistent social Primăria Jiana
Ieri copilul a băut. El şi mama sa erau în sat la o rudă, iar mama i-ar fi reproşat că băuse. Copilul a spus că merge la toaletă şi fiind nesupravegheat a recurs la gestul extrem. Femeia spune că a intervenit, dar a fost prea târziu pentru fiul ei. „A vrut să se sinucidă şi l-am apucat din timp, a mers pe picioarele lui câţiva metri şi deodată s-a prăbuşit. Eu când m-am dus l-am ridicat pe braţe, l-am luat așa uşor a mers pe picioarele lui şi... Băuse... Nu ştiu că fugea de mine să nu-l văd beat, să nu-mi facă inimă rea”, spune mama.
Femeia l-a şi dus într-un suflet, pe braţe la cabinetul medical din satul Dănceu. Medicul de familie i-a acordat primul ajutor, apoi a venit ambulanţa, dat totul a fost în zadar: „Mama a apărut la cabinetul medical cu copilul în braţe, inconştient, încă respira, l-am luat în cabinet, i-am acordat primul ajutor, i-am făcut inclusiv resuscitare cardiacă, până a ajuns salvarea, dar nu am putut să-l scoatem din comă. Mama a afirmat că au avut ceva discuţii aprinse, că copilul i-a fost rău, că i-a dat lapte, că a plecat la toaletă şi nu a mai venit, că s-au dus după el, prezenta halenă alcoolică, avea un semn la nivelul gâtului, dar nu aş putea să spun de cât timp avea semnul. Mama a afirmat că din acea seară, că l-au certat pe copil şi şi-ar fi pus o foară la gît” a declarat Vergina Stăncioiu - medic de familie în comuna Jiana, cea care a încercat să-l salveze până la venirea medicilor.
Cazul a ajuns în atenţia celor de la protecţia copilului. Psihologii cred că mai mulţi factori au condus la acestă dramă. „Consider că factorul alcool nu poate fi unul singur, ci doar în asociere cu alţi factori cum ar fi probleme de sănătate mintală, probleme ereditare, probleme familiale, vorbim de un cumul factorial. Factorul alcool da, poate să susţină celelalte instincte pe care le-a avut, nesupravegherea, ppierderea de sub control a copilului este o primă cauză care aduce destul de des în atenţia noastră diverse cazuri”, a declarat Anca Grecu - psiholog DGASPC Mehedinţi
Sub coordonarea unui procuror, poliţiştii de la IPJ Mehedinţi au declanşat o anchetă în acest caz, urmând să se stabilească în ce condiţii s-a produs această tragedie, iar necropsia va stabili cu exactitate cauza decesului.