Parlamentul European a adoptat al treilea pilon al Mecanismului pentru o tranziție justă
În sesiunea plenară de săptămână trecută, PE a adoptat Facilitatea de împrumut din sectorul public, instrument financiar care constituie al treilea pilon al Mecanismului de tranziție justă (ceilalți doi piloni fiind Fondul de tranziție justă și Schema de tranziție justă din cadrul InvestEU), parte integrantă a Cadrului financiar multianual 2021-2027. Se așteaptă ca acest instrument financiar să mobilizeze investiții publice între 25 și 30 miliarde euro în următorii 7 ani.
Decarbonizarea transportului, între Pactul Ecologic și păstrarea competitivității
Pactul Ecologic reprezintă un efort de reconfigurare pentru întreaga economie europeană, însă pentru domeniul transporturilor acest efort este imens. Efortul de reducere a poluării va fi preluat mai mult sau mai puțin de toate domeniile economice însă sectorul transporturilor joacă un rol important deoarece generează un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră. Pentru acest domeniu este necesară reducerea cu 90% a emisiilor, astfel încât în 2050 UE să poată atinge neutralitatea climatică. (de Marian-Jean Marinescu, Coordonatorul Grupului PPE în comisia TRAN a Parlamentului European, președinte al Intergrupului Cer și Spațiu din Parlamentul European)
S-AU RĂZGÂNDIT! Cetățenii români vaccinați nu mai pot intra în Serbia
Doar 24 de ore! Atât a durat bucuria românilor care abia așteptau să călătorească în Serbia în scop turistic sau pentru a se distra la terasele din Kladovo, acolo unde, cel puțin mehedințenii, obișnuiau să petreacă clipe de neuitat degustând preparatele tradiționale sârbești. Dacă pe 17 iunie 2021 se putea intra cu dovada vaccinării anti COVID-19, începând din 18 iunie 2021, nu se mai poate, decât cu test PCR negativ.
S-au ridicat restricțiile, la intrarea în Serbia, pentru românii vaccinați anti COVID-19
Începând cu data de 17 iunie 2021, restricţiile de intrare în Serbia au fost ridicate pentru cetăţenii români care prezintă adeverința de vaccinare împotriva COVID-19.
Istorie, Revoluție, Legendă! Pandurii lui Tudor Vladimirescu s-au întors la Prejna (VIDEO)
Prejna, micul sat de legendă al comunei mehedințene Balta, a fost, duminică, 6 iunie 2021, scena unui eveniment de excepție, dedicat eroilor de legendă ai acestor plaiuri pitorești, Tudor Vladimirescu și pandurii săi. (VEZI VIDEO!) În curtea bisericii construite chiar de eroul Revoluției de la 1821, Domnul Tudor și vitejii săi panduri au coborât din negura istoriei și au intrat triumfal, călare pe cai. Evenimentul, organizat cu mult suflet de primarul comunei Balta, Irina Zoican, a reunit un program artistic, premiera unui video-documentar despre Tudor Vladimirescu, dar și momente emoționante cu Angelica Stoican, declarată cetățean de onoare al comunei natale.
Conacul Brătienilor din Gârla Mare, cumpărat de un fermier, pentru a fi restaurat
Conacul boierilor Brătianu, din Gârla Mare, a fost cumpărat de un fermier mehedințean, care are planuri serioase cu clădirea. După revoluție, conacul a fost cumpărat și mutilat de către un italian, iar acum este menținut în stare de conservare de către actualul proprietar, care își dorește restaurarea clădirii și revenirea la aspectul de dinainte. Mai mult decât atât: își propune transformarea zonei într-una turistică.