Administratie
Consilierii județeni și-au ales astăzi cei doi vicepreședinți care îl vor seconda, în următorii patru ani, pe președintele Aladin Georgescu. Aceștia sunt Ramona Cupă (PMP) și Ionică Negru (PSD).
Citit 1467 ori
Comunicat de presă
Citit 1416 ori
Fântâna cinetică din municipiul Drobeta Turnu Severin, intră în reparaţii capitale pentru prima dată de când a fost inaugurată. Piesa principală de atracţie a municipiului urmează a fi reabilitată pentru a funcţiona în siguranţă.
Citit 1537 ori
POPULAȚIA DIN OLTENIA VA BENEFICIA DE SERVICII MEDICALE GRATUITE DE PREVENȚIE, DEPISTARE PRECOCE ȘI TRATAMENT PENTRU UNA DINTRE CELE MAI GRAVE FORME DE CANCER
Citit 1327 ori
Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat contractul de proiectare și execuție pentru realizarea de sensuri giratorii pe DJ 562A, la două dintre cele mai importante intersecții aflate de-a lungul arterei rutiere.
Citit 1314 ori