Administratie
Consilierii municipali din Severin au decis, în ședința de vineri, 30 iulie 2021, interzicerea circulației trotinetelor electrice în zonele exclusiv pietonale și de promenadă. este proiectul inițiat de primarul Marius Screciu și vine ca urmare a reclamațiilor din ce în…
Citit 1528 ori
Recuperarea pacienților care au suferit un Accident Vascular Cerebral (AVC) este de acum mai ușor de parcurs, dacă aceștia ajung în cel mai scurt timp la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin. Aici vor primi tratament prin TROMBOLIZĂ,…
Citit 1358 ori
Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a avut o nouă dezbatere pe tema sistemului de management integrat al deșeurilor, sistem care va deveni funcțional de la 1 iulie 2021 în județul Mehedinți.
Citit 1237 ori
Începând cu data de 1 iulie 2021, cetățenii din municipiul Drobeta Turnu Severin vor achita taxa de utilizare a serviciului de salubrizare la puncte speciale de încasare puse la dispoziție de către Primăria Drobeta Turnu Severin. Vezi în materialul VIDEO…
Citit 1654 ori
Începând cu data de 1 iulie 2021, cetățenii din municipiul Drobeta Turnu Severin vor achita taxa de utilizare a serviciului de salubrizare la puncte speciale de încasare puse la dispoziție de către Primăria Drobeta Turnu Severin. În continuare sunt detaliați…
Citit 1965 ori