Proprietarii de păduri care dețin terenuri forestiere cu suprafețe mai mici sau egale cu 30 de hectare vor beneficia de servicii de pază gratuite a terenurilor forestiere, măsură ce are scopul să contribuie la combaterea tăierilor ilegale. Dar oare poate fi stopat furtul de lemn când în Mehedinţi un pădurar păzeşte şase milioane de metri pătraţi de pădure, adică şase sute de hectare?

Publicat în Legislatie

În 2007, la intrarea în Uniunea Europeană, politicienii români și-au luat angajamanetul că în treisprezece ani, adică până în 2020, statul român va reuși să facă investiții în depozite pentru gestionarea deșeurilor manajere și jumătate din deșeurile aruncate de români vor fi colectate selectiv. Au trecut nouă ani de la momentul semnării acordului cu UE și noi colectăm selectiv, țineți-vă bine, doar 4, maxim 5 la sută.

Publicat în Legislatie

Luni, 7 noiembrie 2016, a avut loc la sediul Instituției Prefectului județului Mehedinți, o întâlnire a conducerii Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 4 Sud-Vest Oltenia (C.R.F.I.R. 4 S-V Oltenia) cu primarii din județul Mehedinți, la care a fost prezent și prefectul județului Mehedinți, Cristinel Pavel.

Publicat în Administratii locale

Guvernul României a publicat în Monitorul Oficial sumele alocate judeţului Mehedinți pentru finanţarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităţilor naturale produse de inundaţiile din iulie-septembrie 2016. Este vorba de 7,226 milioane lei, din Fondul de intervenție, alocate localităţilor afectate.

Publicat în Administratii locale

Minorii români care se întorc însoţiţi în statul în care au domiciliu/reşedinţa nu mai trebuie să prezinte declaraţie autentificată a părinţilor la ieşirea din România

Publicat în Legislatie

Zeci sau poate chiar sute de români au plătit mii de euro pentru autoturisme care ulerior s-a dovedit a fi furate din afara ţării. Oamenii au fost opriţi la intrarea în ţară şi s-au trezit că deţin o maşină furată, pe care poliţia trebuie să o confişte.

Publicat în Legislatie
Pagina 8 din 10

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…