Legislatie
În anul 2001 a fost adoptată o lege care avea să facă dreptate tuturor celor care încercau să dobândească informații de interes public, dar se loveau de zidul indiferenței și al obrăzniciei unor funcționari publici sau, mai rău, a unor…
Citit 1920 ori
Consiliul Concurenței a organizat miercuri, 8 iunie, cu sprijinul Instituției Prefectului județului Mehedinți, la Drobeta Turnu Severin, un seminar cu temele „Bune practici în domeniul ajutorului de stat” și „Conformarea companiilor cu regulile de concurență”.
Citit 1885 ori
LEGEA DĂRII ÎN PLATĂ Recomandat
Legea dării în plată a fost publicată în Monitorul Oficial al României pe 28 aprilie 2016, și deja a început să producă efecte. Este în continuare o lege extrem de controversată, dar apreciată de cei care intră sub incidența ei.
Citit 2068 ori