Joi, 19 Aprilie 2018 23:19

MASTODONT RĂSTURNAT DIN CAUZA VITEZEI

Accident de circulaţie pe DN 67, în judeţul nostru, în localitatea Puţinei. Un autotren încărcat cu mai bine de 20 de tone de fier vechi s-a răsturnat joi după-amiază. În cădere, încărcătura a mai lovit un autoturism şi doar prezenţa de spirit a şoferului acestuia a făcut să nu fie strivit sub greutatea mastodontului. Şoferul tirului a ajuns la spital, din fericire cu răni uşoare.

Publicat în Eveniment
Joi, 19 Aprilie 2018 16:45

SE ÎNTORC DACII ȘI ROMANII

Părinții acestui neam mândru și frumos vin în mijlocul nostru, mâine seară, de la ora 20.00. Dacii și romanii vor invada zona din jurul Palatului Culturii „Teodor Costescu”. La poarta latinității, strămoșii noștri coboară printre severineni. Desigur, doar la figurat, în cadrul unui festival unic de factură daco – romană. Despre amploarea evenimentului a vorbit, la „Realitatea zilei”, managerul Palatului Cultural, Sorin Vidan.

Publicat în Cultura
Miercuri, 18 Aprilie 2018 00:22

SPECTACOL GRANDIOS PENTRU COPII

Program special pentru copii, cu ocazia Zilelor Severinului! Cei mici sunt aşteptaţi cu zeci de surprize, sâmbătă şi duminică. Toate cele puse la cale sunt pentru a le oferi o experienţă de neuitat. Personaje din desene animate, călătorii în alte ţări, momente de magie: sunt doar câteva dintre activităţile organizate.

Publicat în Eveniment
Marți, 17 Aprilie 2018 23:59

CARAMBOL ÎNTRE PRIETENI

Doi tineri s-au intersectat cu mașinile pe cea mai periculoasă stradă din oraș, Mareșal Averescu, și au făcut accident.

Publicat în Eveniment
Marți, 17 Aprilie 2018 23:02

REABILITARE TERMICĂ LA SPITALUL ORȘOVA

Spitalul Municipal din Orșova ar butea beneficia, în anii următori de o reabilitare termică a întregii clădiri. Costurile unei astfel de lucrări complexe se ridică la peste 600 de mii de euro, iar banii pot veni prin finanțare europeană. Managerul Spitalului din Orșova a dezvăluit, la Emisiunea Realitatea zilei, faptul că Primăria Orșova a depus deja o cerere de finanțare în acest sens.

Publicat în Orsova
Marți, 17 Aprilie 2018 22:46

SOLUȚII COMUNE ÎN SITUAȚII DE URGENȚĂ

Primăria din Severin a semnat un contract de finanțare, în parteneriat cu un oraș din Bulgaria, pentru o mai bună abordare și gestionare a situațiilor de urgență. Proiectul, ce are ca obiectiv îmbunătățirea managementului comun al riscurilor în zona transfrontalieră, este în valoare de peste un milion de euro și va ajuta la crearea, în municipiul nostru, a unui sistem de alarmare modern.

Publicat în Proiecte
Pagina 64 din 115

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…