„Nu am majorat și nu vom majora taxele locale. Dacă nu ar fi fost această pandemie, poate ar fi crescut, pentru că avem printre cele mai mici taxe și impozite din țară. Cel puțin de când sunt eu primar, nu s-au mai majorat deloc. Ele s-au mai mărit, dar numai cu indicele de inflație. Acesta nu ține de noi, e obligatoriu, ține de Guvern. Am păstrat aceleași taxe, chiar dacă au venit mai puțini bani la Primărie. Am considerat că nu putem pune în sarcina contribuabilului, în aceste momente dificile, nevoia noastră de bani la bugetul local. Trebuie ca mai întâi noi să ne reorganizăm, să dăm la o parte tot ce nu este funcțional și justificat în Primărie și de abia de anii viitori, dacă lucrurile revin la normal, dacă reîncepe să funcționeze la parametri normali economia locală, atunci ne gândim și la o mărire rezonabilă de taxe. Dar până atunci, am considerat că trebuie mai întâi să ne facem noi curat în ograda noastră, să găsim soluții și abia apoi să ne îndreptăm către cetățeni”, a declarat primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.
- Luni, Ian 18 2021
- Administratii locale
- Comment (0)
- Romeo Crîșmaru
Severinenii pot sta liniștiți! TAXELE ȘI IMPOZITELE LOCALE NU SE MAJOREAZĂ! Este anunțul făcut în direct de către primarul Marius Screciu la RTS. Primarul a spus că în ciuda faptului că bugetul local a scăzut, oamenii nu trebuie să sufere.
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru
"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."
- citat de Winston CHURCHILL
Website romeocrismaru.blogspot.roArticole recente - Romeo Crîșmaru
- Un sfert de veac de comunitate – Cărturești în orașul tău
- Respect pentru tradițiile mehedințenilor
- Ce tip de echipament de îngrijit gazonul ar fi indicat să folosești în funcție de mărimea gospodăriei tale
- TREI aspecte pe care să le iei în considerare atunci când vrei ca hainele tale să fie impecabile
- „Nu-i lăsa să-ţi fure viitorul. Alege România modernă” – Alianţa Dreapta Unită şi-a lansat sigla și sloganul de campanie