Romeo Crîșmaru
"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."
- citat de Winston CHURCHILL
Incendiu devastator la depozitul de deşeuri al BRANTNER. Peste 1.000 de metri pătraţi cuprinși de flăcări!
Un incendiu uriaș a izbucnit lângă Drobeta-Turnu Severin, la depozitul ecologic al operatorului de salubritate, BRANTNER, aflat la Halânga. Flăcările s-ar fi extins de la un incendiu de vegetație din apropiere, provocat de oameni inconștienți. Flăcările au cuprins o suprafață de peste o mie de metri pătrați, cu degajări mari de fum. Pompierii au cerut ajutor şi de la colegii din judeţul vecin.
ÎNCEPE FESTIVALUL BERII LA SEVERIN!
Sărbătoarea Berii se va organiza în perioada 5 - 8 august 2021, în Zona Crișan. Organizatori sunt Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin și BOEMA CATERING
Cursuri de calificare disponibile la CENTRUL REGIONAL DE FORMARE PROFESIONALĂ A ADULȚILOR MEHEDINȚI
CRFPA Mehedinți este o instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea A.N.O.F.M., înființată în anul 2008 și se află în Drobeta Turnu Severin, str. Serpentina Roșiori, nr. 1, oferind servicii de formare profesională în județele Mehedinți, Timiș, Caraș-Severin și Arad. Oferă servicii de formare profesională în vederea dobândirii, menținerii și ridicării nivelului de competitivitate profesională pe piața muncii. Vezi ce cursuri sunt disponibile!
S-A VOTAT! FĂRĂ TROTINETE ELECTRICE ÎN ZONELE PIETONALE DIN SEVERIN!
Consilierii municipali din Severin au decis, în ședința de vineri, 30 iulie 2021, interzicerea circulației trotinetelor electrice în zonele exclusiv pietonale și de promenadă. este proiectul inițiat de primarul Marius Screciu și vine ca urmare a reclamațiilor din ce în ce mai numeroase, potrivit cărora utilizatorii de trotinete pun în pericol viața celor care trec prin aceste zone pietonale.
REABILITARE GRĂDINIȚA NR. 3 DROBETA TURNU SEVERIN
UAT Municipiul Drobeta Turnu Severin în calitate de Beneficiar, anunţă faptul că lucrările de reabilitare la Grădinița nr. 3 au fost recepționate, iar la sfârșitul lunii august 2021 se va încheia proiectul „Reabilitare Grădinița nr. 3 Drobeta Turnu Severin”
Cum să porți corect șosetele. Ghidul bărbatului stilat
Se întâmplă deseori ca unii bărbați să compromită ținuta pe care o poartă din cauza șosetelor nepotrivite pe care au ales să le asorteze. Când vine vorba de regulile de bună purtare a șosetelor, acestea nu sunt foarte multe, însă sunt câteva esențiale de care este bine ca un bărbat să țină cont atunci când alege aceste accesorii. De exemplu, anumite modele de șosete se potrivesc în anumite ocazii în timp ce unele culori nu ar trebui purtate niciodată la anumite ținute.