După întâlnirea cu cadrele didactice din Orșova, senatorul PSD Ecaterina Andronescu a participat, alături de Constantin Popescu și echipa sa, la o acțiune de campanie pe străzile Orșovei. Foarte mulți dintre orșovenii cu care s-a întâlnit și-au manifestat entuziasmul și prețuirea față de fostul ministru al Educației. Doamna Andronescu a împărțit materiale de campanie și s-a oprit să discute cu oamenii, manifestându-și totala susținere față de echipa viitorului primar Constantin Popescu.
Schimbarea, dezvoltarea Orșovei și o administrație publică locală eficientă, competentă și determinată să schimbe în bine destinul unui municipiu atât de frumos! Acestea au fost solicitările oamenilor care s-au oprit să vorbească cu Ecaterina Andronescu.
„Am încredere în candidatul nostru, domnul Constantin Popescu și în echipa sa de consilieri, în capacitatea oamenilor noștri de a transforma acest oraș într-o perlă a turismului românesc și de al aduce acolo unde îi este locul, între cele mai bine dezvoltate orașe din România. Împreună cu această echipă vom construi și vom dezvolta, în interesul comunității locale”, a precizat Ecaterina Andronescu.
De asemenea, doamna ministru Ecaterina Andronescu va sprijini viitoarea administrație Constantin Popescu pentru revitalizarea culturii locale, reînființarea bibliotecii municipale și preluarea cinematografului.
Comandat de Partidul Social Democrat, Organizația Județeană Mehedinți, executat de SC INFORMAȚIA DE SEVERIN SRL, cod AEP 21200019