Romeo Crîșmaru

Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a vizitat, vineri, 14 iulie 2017, Hidrocentrala de la Porțile de Fier I, pentru a analiza situația existentă la nivelul cele mai mari hidrocentrale de pe Dunăre, problemele legate de eficientizarea companiei și posibilitatea listării acesteia la bursă. Ministrul a vorbit pe larg și despre înființarea unității de management al apei grele, despre scumpirea energiei electrice și despre situația delicată a Carierei de la Husnicioara. VEZI CE A DECLARAT MINISTRUL ENERGIEI, ÎN VIDEO ATAȘAT!

Doliu în cadrul Poliției Locale Baia de Aramă! Șeful structurii locale, Pantelie Istodorescu, s-a încecat într-un lac de acumulare din comuna gorjeană Padeș. Bărbatul ar fi căzut în apă și, din cauza temperaturii scăzute a apei, ar fi intrat în șoc hipotermic.

Marți, 04 Iulie 2017 17:06

CICAN, CÂINII, GUNOAIELE ȘI ȘOBOLANII

Managerul Spitalului Municipal din Orșova, Adrian Cican, un împătimit al rețelei de socializare Facebook, a emis în spațiul virtual o teorie șocantă! Potrivit acestuia, la Orșova, salubrizarea s-a făcut singură luni de zile, gunoiul fiind luat de vânt ori mâncat de câini și șobolani. Mai mult, ilustrul manager susține că o mare parte din gunoi chiar s-a descompus. Probabil același lucru se va întâmpla și la spital, unde din 6 iulie nu mai există contracte cu operatori de salubritate specializați.

Luni, 03 Iulie 2017 16:03

PANĂ GENERALĂ DE CURENT LA SEVERIN

Nu mai puțin de 46.000 de consumatori din Severin și alți 11.000 din județul Dolj au rămas luni dimineaţă fără energie electrică din cauza unor probleme apărute în sistemul energetic naţional.

Petre Daea se întoarce! LIVE: Audierile pentru un nou mandat de ministru!

Joi, 29 Iunie 2017 11:31

UN SEVERINEAN ÎN GUVERNUL TUDOSE

Noul Guvern, ce va fi condus de premierul desemnat Mihai Tudose, are în componența sa doi miniștri originari din județul Mehedinți. După Petre Daea, deținătorul portofoliului de la Agricultură, Mihai Fifor este al doilea demnitar guvernamental din județul nostru. Este originar din Severin și provine dintr-o familie de profesori. În prezent, social-democratul Mihai Fifor este senator de Arad. În această dimineață, Fifor a fost audiat de comisia parlamentară de specialitate și a primit aviz favorabil pentru a ocupa postul de ministru al Economiei.

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…