COCOȘUL DE MUNTE TE PROVOACĂ LA MIȘCARE

Asociaţia de Turism Montan „Cocoşul de Munte” din Braşov vă invită, în perioada 10-12 Iunie, la cea de a II-a ediţie a Trofeului „Cocoşul de Munte” ce se va desfăşura în Masivul Ciucaş, lângă Cabană Muntele Roşu.


Acest eveniment este unul sportiv de tip outdoor challenge şi reprezintă a 2-a etapă din Campionatul Naţional de Turism Sportiv „Ştafeta Munţilor”.

La acest eveniment poate participa orice persoană, indiferent de condiţia fizică, experienţă sau vârstă. Tot ce au de făcut participanţii este să alcătuiască o echipa de 3 persoane cu care să se înscrie la una din cele 6 categorii de concurs: Open, Family, Feminin, Veterani, Elite sau Juniori. Probele de concurs sunt variante, iar cei care nu vor dori să participe la drumeţie şi vor rămâne în tabăra, îşi pot petrece timpul în cadrul diferitelor activităţi menite să îi bine dispună.

Pe lângă raidul montan (drumeția) concurenţii vor trebui să facă faţă şi altor probe. Proba teoretică, în care fiecare echipa trebuie să răspundă la un set de 15 întrebări de cultură generală referitoare la zona în care se desfăşoară competiţia. Fiecare membru al echipei va răspunde la câte 5 întrebări. Această proba este cronometrată. Altă proba este cea de orientare turistică, proba care se va desfăşura după terminarea traseului de regularitate. Orientarea este de tip ştafetă, participând toţi membrii echipei. Orientarea se va face cu busola pe viza.

Sâmbătă seară, la focul de tabără, se va desfăşura mult iubita probă culturală. Această este o proba opţională. Cei care vor dori să se înscrie şi să încânte audienţă vor trebui să cânte 2-3 melodii şi să recite o poezie (de preferat cu tematică montană), apoi să prezinte o scenetă (teatru).

Evenimentul este organizat sub egida Campionatului Naţional de Turism Sportiv „Ştafeta Munţilor” şi este organizat cu prijinul: ProAlpin, Dechatlon, Katadyn, Optimus, Expert Copy, Olympus lactate, Lirov Instalaţii, Asociaţia pentru Parteneriat Comunitar Braşov, Cheile Grădiştei, O&R Bacău, Doppel Hertz, LibRo, MaxPal, Bergans of Norway, Copyland service Braşov, Creativă Braşov iar pentru mai multe detalii vă invităm să vizitaţi www.stafetamuntilor.ro, secţiunea Invitaţii.

Asociaţia De Turism Montan „Cocoşul de Munte” este o organizaţie cultural-educativă şi sportivă, care reuneşte iubitori ai naturii şi pe toţi cei interesaţi în cunoaşterea, studiul şi ocrotirea naturii din judeţul BRAŞOV şi din toată ţară.

Asociaţia De Turism Montan „Cocoşul de Munte” are drept scop, cercetarea şi educaţia ecologică, evaluarea şi păstrarea patrimoniului natural, pregătirea fizică şi intelectuală a membrilor în vederea realizării scopurilor propuse.

Citit 2473 ori Ultima modificare Vineri, 03 Iunie 2016 13:36
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…