Social

Majorarea agresivă a prețului la energie electrică a băgat spaima în români. Iar ceea ce se petrece acum e doar începutul! De la 1 iulie se anunță majorări importante, atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru agenții economici. Dincolo de…
Este pentru a doua oară, în acest an, când o comună din Mehedinți va fi carantinată, ca urmare a creșterii ratei de infectare cu COVID-19. Prima comună mehedințeană care s-a confruntat o o astfel de situație dificilă a fost Braniștea.…
Primarul Severinului Marius Screciu anunță o inițiativă de sprijin și compasiune, în premieră. Municipalitatea va suporta costurile integrale ale repatrierii severinenilor decedați în străinătate. Primarul considera inițiativa și ca pe o reparație morală față de severinenii cărora această urbe nu…
În România, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.975 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior…
Județul Mehedinți înregistrează o rată mică a incidenței de infectare cu COVID-19, adică sub 1 la sută. De la începutul epidemiei, 5312 persoane s-au infectat cu noul coronavirus, dintre care 218 persoane au decedat. Un număr de 7.683 de persoane…

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…