Social

Sindicatul Porțile de Fier, din cadrul Federației Naționale Mine Energie, membru al CNS Cartel Alfa anunță grevă japoneză la HIDROSERV Porțile de Fier, cei care asigura mentenața instalațiilor celei mai mari hidrocentrale din România. Este vorba de peste 200 de…
Ședința de Guvern de vineri, 11 octombrie 2019, probabil ultima a Executivului PSD condus de Viorica Dăncilă, a fost una deosebit de importantă pentru locuitorii municipiului Drobeta Turnu Severin, întrucât s-au alocat banii necesari furnizării agentului termic iarna aceasta. Este…
Severinul se dezvoltă armonios în ultima perioadă și se îndreaptă ireversibil către statutul de oraș european. Totuși, două probleme mari și complicate mai are de rezolvat municipalitatea, iar găsirea lor dă de furcă autorităților. Cum vom rezolva situația grea a…
AU FOST SCENE ȘOCANTE, vineri, în comuna mehedințeană Gârla Mare! Zeci de porci uciși și aruncați într-o remorcă, atomizoare împroșcând dezinfectant și, mai ales, multe lacrimi ale celor care și-a pierdut animalele. Focarul de pestă porcină africană a fost confirmat…
Județul Mehedinți a intrat oficial sub teroarea pestei porcine africane, odată cu confirmarea analizelor prelevate de la animalele moarte în complexul dezafectat de lângă Gârla Mare.

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…