„De ce s-a temut cel mai mult Primăria Drobeta Turnu Severin, de asta nu a scăpat. Constructorul centralei pe gaz, care a participat la licitaţia pentru desemnarea operatorului care să furnizeze agent termic în această iarnă în municipiul de la Dunăre, va depune contestaţie, blocând astfel activitatea de pornire a termocentralei. Deşi frigul s-a instalat în apartamentele severinenilor, iar şcolarii tremură în sălile de curs, Primăria Drobeta Turnu Severin este incapabilă să asigure agentul termic. Termocentrala de la Halânga, unitate componentă a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare aflată în faliment şi care a furnizat până anul acesta agentul termic pentru Turnu Severin, şi-a închis porţile anul acesta. În aceste condiţii, Severinul a rămas descoperit fiindcă nici firma care a început anul acesta construcţia unei centrale pe gaz nu a finalizat lucrările, nerespectându-şi astfel promisiunea, aceea că va furniza agent termic la 1 noiembrie”, scrie adevarul.ro.
Articolul integral, în adevarul.ro