Mihai Bădescu
„Oamenii buni nu au nevoie de legi pentru a acţiona responsabil, iar oamenii răi vor găsi întotdeauna o modalitate de a le ocoli.” - Platon
PROTEST RADICAL LA HIDROELECTRICA PORȚILE DE FIER
SALARIAȚII S-AU BLOCAT CINCI ORE ÎN HIDROCENTRALE ŞI AU REFUZAT SĂ IASĂ DE LA LUCRU.
În Mehedinţi protestul a fost declanşat la ora 19 de angajaţii de la Porţile de Fier II. Ulterior, la ora 23.00 au refuzat să-şi părăsească posturile şi angajaţii de la PF I. Salariaţii sunt nemulţumiţi că li se refuză unele drepturi salariale.
LIPSĂ ACUTĂ DE MEDICI LA SPITALUL JUDEŢEAN DIN SEVERIN
Spitalul Județean din Drobeta-Turnu-Severin are probleme din cauza deficitului mare de medici. Din unitatea sanitară lipsesc nu mai puţin de 85 de medici, care ar trebui să lucreze în secţii importante unde numărul de pacienţi a crescut foarte mult în ultimii ani. Deşi au încercat să reducă deficitul de doctori reprezentanţii unităţii sanitare nu au reuşit deoarece la concursurile organizate nu a venit niciun medic. Spitalul are şi o problemă de subfinanţare şi nici nu ar putea să angajeze medici pentru toate cele 85 de locuri vacante, deoarece nu ar avea banii necesari să plătească salariile acestora.
DOI MORŢI ŞI UN RĂNIT, O MAŞINĂ CĂZUTĂ 50 DE METRI ÎN PRĂPASTIE
Scene dramatice în această seară pe DN 6 în judeţul Mehedinţi, suprinse în urma unui teribil accident de circulaţie. Un autotren încărcat cu peste 20 de tone de fier a scăpat de sub control după ce unul din pneuri i-a făcut explozie. Mastondontul a lovit un autoturism, apoi s-a răsturnat pe şosea şi a luat foc. Încercând să evite impactul, şoferul unei utilitare care venea din sens opus a reuşit să-l ocolească, dar nu a mai putut controla maşina şi a plonjat zeci de metri în gol într-o prăpastie. Doi oameni din autoutilitară au murit, iar un al treilea este în stare critică la spital, cu multiple fracturi şi traumatisme.
UN DAR PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI
Un drapel de câteva zeci de metri pătraţi a fost lansat chiar de Ziua Naţională a României de pe chipul regelui dac Decebal sculptat în stâncă la Mraconia în Mehedinţi. Demersul este unul simbolic şi a fost posibil datorită unor reprezentanții ai comunităţii locale care au dorit ca prin el să facă un dar românilor de pretutindeni, dar şi să aducă prin el un omagiu atât marelui conducător dac, dar şi valorilor istorice româneşti. Omagiat a fost şi omul care a finanţat sculptura la malul Dunării în Mehedinţi.
EXPLOZIE INTR-UN BLOC DIN SCHELA CLADOVEI
Explozie puternică într-un bloc de garsoniere dintr-un cartier mărginaş al oraşului Drobeta-Turnu-Severin. Doi oameni, soţ şi soţie au ajuns la spital în urma deflagraţiei produse din cauza unei acumulări de gaze, urmată de un incendiu. Cei doi au suferit arsuri de gradele unu, doi şi trei pe toată suprafaţa corpului, bărbatul fiind în stare mai gravă. Din cauza suflului exploziei geamul de la garsonieră a fost pur şi simplu spulberat, iar în incendiul au ars mai multe bunuri. Din fericire nu au fost afectate garsonierele vecine şi nici structura de rezistenţă a blocului.
CREȘTE INTERESUL PENTRU VACANȚA DE SĂRBĂTORI
Fie că au ales destinaţii din ţară, ori au plecat de sărbători în Europa, sau în destinaţii exotice, interesul românilor pentru vacanţa de sărbători a crescut. Cererile de bilete sunt mari anul acesta atât pentru staţiunile româneşti, dar şi pentru locaţii din afara ţării, spun proprietarii de agenţii de turism. Spre deosebire de anul trecut, numărul solicitărilor este mare şi în ţară. În hoteluri şi în multe pensiuni din Băile Herculane, sau în pensiunile din nordul judeţului Mehedinţi, ofertele pentru Crăciun sau Revelion s-au epuizat demult, spun proprietarii acestora.