MEDIAFAX: „SRI își retrage ofițerii din ANAF”

La solicitarea Agenției MEDIAFAX, Serviciul Român de Informații a răspuns unei întrebări legate de un subiect delicat și anume posibila detașare a ofițerilor în cadrul subunităților ANAF. În exclusivitate pentru MEDIAFAX, SRI a precizat că „Directorul SRI, dl. Eduard Hellvig, în baza unei analize, a iniţiat demersurile legale pentru încetarea detaşării ofiţerilor în cadrul ANAF”.


Întrebările formulate de MEDIAFAX au fost punctuale, iar SRI a răspuns prompt, fiind, după cum scriu jurnaliștii prestigioasei agenții de presă, singura instituție din cele chestionate care a răspuns la următoarele întrebări: „Există ofiţeri SRI în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală? Care este rolul acestora la nivelul instituţiei şi în baza cărei decizii există această colaborare?”

Din răspunsurile furnizate de SRI, reiese următoarele: „Colaborarea SRI cu celelalte instituţii şi autorităţi publice, inclusiv cu Ministerul Finanţelor Publice se realizează în baza art.14 din Legea nr.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea SRI, cu modificările şi completările ulterioare. Decizia în acest caz a aparţinut tuturor decizionalilor din instituţiile statului român, reprezentate în CSAT, inclusiv preşedintele şi premierul României, Serviciul Român de Informaţii punând în aplicare, ulterior, hotărârea CSAT. Specialişti militari din cadrul Serviciului Român de Informaţii au fost detaşaţi la ANAF, la solicitarea acestei instituţii, în conformitate cu prevederile Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în baza unei hotărâri CSAT clasificate. Specialiştii detasaţi au contribuit la creşterea gradului de expertiză analitică, la consolidarea unor mecanisme şi proceduri de lucru unitare şi, de asemenea, la asigurarea unor standarde superioare de integritate”.

La întrebarea MEDIAFAX, „Câţi angajaţi SRI sunt în cadrul ANAF?”, instituția răspunde: „Numărul ofiţerilor SRI detaşaţi la ANAF nu a fost niciodată de ordinul sutelor şi a fost tot timpul mai mic decât cel aprobat prin hotărârea CSAT. Iniţial, au fost detaşate 28 de cadre, în prezent, aflându-se în derulare procesul de retragere etapizată a acestora”. Mai mult, în exclusivitate pentru MEDIAFAX, SRI precizează cu claritate: „Directorul SRI, dl. Eduard Hellvig, în baza unei analize, a iniţiat demersurile legale pentru încetarea detaşării ofiţerilor în cadrul ANAF. Instituţia noastră apreciază evoluţiile pozitive înregistrate de ANAF si susţine necesitatea continuării eforturilor pentru consolidarea capacitaţii administrative, inclusiv prin asigurarea unui nivel ridicat de integritate”.

Citit 1666 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Martie 2017 18:34
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…