Mesajul transmis de Parlament două săptămâni în urmă și, acum, de Consiliu este unul puternic. Salariile decente și echitabile pentru cetățenii europeni care muncesc nu sunt opționale, sunt un deziderat clar al Uniunii.
„Conform noilor reguli, este de așteptat ca salariile minime să crească în mai mult de jumătate din statele membre, ajutând peste 25 de milioane de lucrători. Datorită acestei directive, România se poate apropia de un trai decent, oferit de salariile din statele Europei de Vest. Așa vom învinge sărăcia și vom deveni o țară în care românii vor trăi așa cum merită! Consiliul convine asupra mandatului de negociere pentru stabilirea unui cadru al UE pentru salarii minime adecvate”, a precizat europarlamentarul Eugen Tomac pe contul său de socializare.
Consiliul European a convenit asupra poziției sale cu privire la o propunere a Comisiei referitoare la un act legislativ al UE pentru salarii minime adecvate în Uniune. Salariile echitabile, care asigură un nivel de trai decent, reprezintă unul dintre principiile Pilonului european al drepturilor sociale. Pentru a îmbunătăți condițiile de muncă și de trai, prezentul proiect de act legislativ stabilește un cadru pentru promovarea unor niveluri adecvate ale salariilor minime legale, pentru promovarea negocierilor colective pentru stabilirea salariilor și pentru îmbunătățirea accesului efectiv la protecția salariului minim pentru lucrătorii care au dreptul la un salariu minim.
Țările cu o acoperire mare a negocierilor colective tind să aibă un procent mai redus al lucrătorilor cu salarii mici și salarii minime mai ridicate decât țările cu o acoperire scăzută a negocierilor colective. Din acest motiv, miniștrii au convenit că țările ar trebui să promoveze consolidarea capacității partenerilor sociali de a se angaja în negocieri colective. În cazul în care acoperirea negocierilor colective este sub 70%, țările ar trebui, de asemenea, să stabilească un plan de acțiune pentru promovarea negocierilor colective.
Un grad de adecvare corespunzător al salariilor minime legale
Pentru a promova un grad de adecvare corespunzător al salariilor minime legale și, astfel, pentru a se ajunge la condiții de muncă și de trai decente, statele membre cu salarii minime legale au sarcina de a institui un cadru procedural pentru a stabili și a actualiza aceste salarii minime în conformitate cu un set de criterii stabile și clare. Salariile minime legale vor fi actualizate în mod regulat și prompt. În plus, cuantumul acestora poate fi ajustat prin mecanisme de indexare automată.
Acces efectiv
Miniștrii au mai convenit asupra unui set de măsuri prin care să sporească accesul efectiv la protecția salariului minim pentru lucrătorii care au dreptul la un salariu minim: controale și inspecții adecvate, informații ușor accesibile privind protecția salariului minim, o reamintire a normelor existente privind achizițiile publice, dreptul la reparații și sancțiuni pentru angajatorii care nu respectă normele.
Colectarea și raportarea datelor
Textul convenit prevede, de asemenea, că statele membre ar trebui să monitorizeze acoperirea și gradul de adecvare corespunzător ale salariilor minime. În plus, acestora li se va solicita să prezinte Comisiei, o dată la doi ani, un raport privind nivelul de acoperire al negocierilor colective, nivelul salariilor minime legale și procentul lucrătorilor care beneficiază de acestea. Statele membre care recurg exclusiv la convenții colective raportează cu privire la cele mai scăzute salarii stabilite prin convențiile colective, precum și cu privire la salariile persoanelor care nu fac obiectul convențiilor colective. Comisia va analiza aceste date și va prezenta rapoarte Consiliului și Parlamentului European.