CTITORUL MRACONIEI, JIGNIT DE EPISCOPIE

Dumnezeu cel Atotputernic este Mare și El le vede pe toate. Poate o fi chiar rânduiala Lui, iar noi suntem prea mici și umili ca să o înțelegem. Înțelegem, însă, că Episcopia Severinului și Strehaiei îl tratează pe ctitorul Mănăstirii Mraconia ca ultimul penal. Și asta nu e totul! Preotul Cristian Tîrtea, omul care a construit mănăstirea cu mâinile lui, este amenințat că a săvârșit o serie de infracțiuni.

În fața unei asemenea blasfemii, oare ce ar mai putea fi spus? Dumnezeu să aibă milă de noi! Că Episcopia Severinului și Strehaiei arată mai multă mânie decât milă!

Iată ce scrie Episcopia, într-un comunicat de presă, în care ține să ne aducă aminte că, vezi Doamne, preotul Cristian Tîrtea a indus în eroare presa, autoritățile și pe toată lumea:
„Comunicat de presă / Ca urmare a ştirilor apărute în data 26.06.2018 cu referire la binecuvântarea celor zece basoreliefuri în medalion amplasate lângă Mănăstirea Mraconia la iniţiativa Asociaţiei „Frontiera Gălăţeană”, vă aducem la cunoştinţă că atât presa, cât şi autorităţile locale au fost induse în eroare de numitul Tîrtea Cristian, prezentat în cadrul ştirilor ca preot al Mănăstirii Mraconia. Acesta nu mai este preot din anul 2014, când a fost caterisit de Consistoriul Eparhial (instanţa disciplinară şi de judecată bisericească). Caterisirea înseamnă pierderea harului şi a dreptului de a mai purta uniforma clericală, veşminte preoţeşti şi a oficia slujbe şi alte servicii religioase. De asemenea, basoreliefurile sunt aşezate pe proprietatea Dl. Tîrtea Cristian, proprietate obţinută prin preluarea trotuarului construit de CNADNR şi care făcea parte din domeniul public. Este regretabil că slujba a fost oficiată şi de către Dl. Tîrtea Cristian, fost preot caterisit, care este pasibil de săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau falsificarea instrumentelor oficiale şi folosirea instrumentelor oficiale false, fapte incriminate de Noul Cod Penal art. 348. Episcopia Severinului şi Strehaiei nu a ştiut de evenimentul petrecut în data de 25.06.2018 lângă Mănăstirea Mraconia, luând cunoştinţă de acesta din mediatizarea în presa locală. Biroul de presă al Episcopiei Severinului şi Strehaiei”

Cam asta ar fi mulțumirea Episcopiei pentru un om care a muncit din greu să ridice cu propriile mâini o mănăstire. A lucrat din greu ca muncitor pe șantierele din Germania, pentru a face rost de bani, a bătut din poartă în poartă pentru a cere donații și a zidit singur pereții clădirii, pe ploaie și pe vânt. Drept mulțumire, Episcopia îl jignește și îl consideră penal! Absolut jenant!

Citit 4492 ori Ultima modificare Joi, 28 Iunie 2018 16:27
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…