Constructorul a finalizat într-un termen relativ, scurt, această operațiune, pe tronsonul de 4,325 km al DJ 606 A, din comuna Dumbrava, iar în etapa următoare se vor realiza accesele la proprietăți și se va turna stratul de uzură.
„Este un obiectiv pe care mi l-am dorit să îl aduc în viața tuturor mehedințenilor care nu s-au bucurat de acest privilegiu până acum și, iată, lucrurile evoluează în Mehedinți, așa cum ne dorim cu toții!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.