Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat contractul vineri, 17 mai 2019, la sediul Primăriei Cireșu, iar în perioada imediat următoare, constructorul care a câștigat licitația va începe lucrările.
„Modernizarea drumului care duce către Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoanele cu Alzheimer și Peștera Topolnița vine la capătul unor eforturi susținute ale echipei de la Consiliul Județean Mehedinți, pentru a depăși problemele întâmpinate în implementarea proiectului Transfrontalier România - Serbia “Îmbunătățirea conectivității de-a lungul Dunării, cu finanțare europeană. Valoarea contractului este de 2 milioane euro. M-am bucurat să le transmit personal, locuitorilor din Cireșu că în curând drumul va fi asfaltat.”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
Astfel, se vor face lucrări de modernizare a structurilor rutiere existente pe tronsonul de 5,393 km, se vor realiza lucrări de colectare și evacuare dirijată a apelor pluviale, se vor executa două podețe noi, în timp ce la cele existente se vor face lucrări de reparații. Totodată, se vor face lucrări de racordare cu 25 drumuri laterale și lucrări de accese la proprietăți 70 din localitățile Bunoaica și Cireșu.