Un document oficial emis de Ministerul de Finanțe atestă clar că multe dintre primăriile județului Mehedinți primesc zero lei, iar altele vor rămâne în fundul gol, deoarece rectificarea este negativă, adică vor trebui să dea banii înapoi.
În județul Mehedinți există 66 de unități administrativ teritoriale, mai exact 2 municipii, 3 orașe și 61 de comune. Municipiul reședință de județ, Drobeta Turnu Severin, nu primește la acestă așa-zisă rectificare niciun leu, în timp ce municipalitatea are conturile blocate din cauza arieratelor către firma ce a furnizat păcura necesară încălzirii în sistem centalizat din iarna 2017 – 2018.
Cel de-al doilea municipiu al județului, Orșova, nu numai că nu va primi bani, dar s-a ales cu o rectificare negativă în cuantul de 16 mii de lei. Alte două comune, Breznița-Motru și Dubova, au rectificări negative ale bugetului, de câte 3 mii de lei fiecare.
Comunele Gogoșu și Oprișor sunt trecute pe listă, de asemenea cu zero lei. O serie de alte comune mehedințene, precum Bîcleș, Dumbrava, Vînjuleș și Vlădaia, primesc sume derizorii, cuprinse între 2.000 și 6.000 de lei.
În total, rectificarea prin echilibrare a bugetelor locale aduce în județul Mehedinți suma de 2.989.000 de lei din sume alocate pentru asigurare buget minim de funcționare și suma de 11.718.000 de lei, din sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale.
Iată rectificarea, în cifre, în documentul oficial al Guvernului:
