Moștenirea lui Bibicescu, tăvălită prin Consiliul Județean! Super-majoritatea PSD din forul legislativ județean votează pe repede înainte modificarea regulamentului de organizare și funcționare a Bibliotecii Județene ce poartă numele marelui cărturar și publicist mehedințean. Pline de anomalii și argumente lipsite de logică, modificările par să țintească direct către un control mai autoritar asupra managerului instituției. Mai mult, legea transparenței decizionale este încălcată flagrant.

Într-o ședință ordinară de pomină, consilierii județeni au votat pentru schimbarea regulamentului de organizare și funcționare al Bibliotecii județene „I. G. Bibicescu”, una dintre instituțiile de cultură fundamentale ale județului nostru. Probabil pe fondul unui spectacol sinistru al intereselor, moștenirea marelui publicist și cărturar mehedințean, cel care a lăsat moștenire românilor de pretutindeni cea mai vastă colecție de carte, este călcată pur și simplu în picioare. Inițiatorul proiectului, adică taman președintele Consiliului Județean, motivează necesitatea modificărilor, prin alinierea la legi și ordonanțe privind managementul instituțiilor de cultură din România. De fapt, anomaliile ce răzbat din modificările aduse regulamentului sunt de natură să șocheze pur și simplu. De exemplu, în lumina noilor modificări, dacă managerul se află în imposibilitatea de a-și exercita funcția, Consiliul Județean va stabili un înlocuitor, pe care managerul va fi obligat să îl numească printr-o decizie. Un fel de a scoate castanele din foc cu mâna altuia! Pe de altă parte, Consiliul de Administrație are când rol consultativ, când rol executiv. Liberalii au refuzat să voteze proiectul și chiar s-au amuzat pe seama lui, dar asta nu i-a împiedicat pe cei din majoritatea PSD să îl voteze cu o rapiditate demnă de o cauză mai bună.

Dincolo de toate aceste anomalii, Consiliul Județean Mehedinți a încălcat grav Legea transparenței decizionale, mai exat Legea 52/2003. Potrivit acesteia, proiectul ar fi trebuit lansat în dezbatele publică timp de 30 de zile și abia apoi supus aprobării consilierilor județeni. Ori, proiectul a ajuns la mapa consilierilor cu o jumătate de oră înainte de ședință. Dar, vorba aia, cine mai are nevoie de transparență la Consiliul Județean Mehedinți?

„Anuntul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunostinta publicului cu cel putin 30 de zile lucratoare inainte de supunerea spre avizare de catre autoritatile publice. Anuntul va cuprinde: data afisarii, o nota de fundamentre, o expunere de motive, un referat de aprobare privind necesitatea adoptarii actului normativ propus, un studiu de impact si/sau de fezabilitate, dupa caz, textul complet al proiectului actului respectiv, precum si termenul-limita, locul si modalitatea in care cei interesati pot trimite in scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind actul normativ”, se arată în Legea 52/2003, articolul 7, alineatul 2.

Pentru că liberalii i-au dat planurile peste cap, Aladin Georgescu a profitat de o situație conjuncturală, generată de faptul că în sală urma să se țină ședința Consiliului Local și i-a rugat pe consilieri să voteze mai repede proiectul. Cei de la PSD nici nu au stat pe gânduri! Care ar putea fi cheia acestei viteze cu care s-a modificat regulamentul de funcționare al bibliotecii județene? Poate că, pe de o parte, președintele s-a învățat să își execute subordonații la fel ca și pe primarii ce nu i s-au supus, iar pe de altă parte poate că intenția angajărilor de apropiați prin subordonatele CJ a fost zădărnicită de unii manageri incomozi.

Citit 3223 ori Ultima modificare Miercuri, 30 Mai 2018 19:04
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…