Actualitate
Un incendiu uriaș a izbucnit lângă Drobeta-Turnu Severin, la depozitul ecologic al operatorului de salubritate, BRANTNER, aflat la Halânga. Flăcările s-ar fi extins de la un incendiu de vegetație din apropiere, provocat de oameni inconștienți. Flăcările au cuprins o suprafață…
Citit 1344 ori
Sărbătoarea Berii se va organiza în perioada 5 - 8 august 2021, în Zona Crișan. Organizatori sunt Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin și BOEMA CATERING
Citit 3540 ori
Consilierii municipali din Severin au decis, în ședința de vineri, 30 iulie 2021, interzicerea circulației trotinetelor electrice în zonele exclusiv pietonale și de promenadă. este proiectul inițiat de primarul Marius Screciu și vine ca urmare a reclamațiilor din ce în…
Citit 1530 ori
UAT Municipiul Drobeta Turnu Severin în calitate de Beneficiar, anunţă faptul că lucrările de reabilitare la Grădinița nr. 3 au fost recepționate, iar la sfârșitul lunii august 2021 se va încheia proiectul „Reabilitare Grădinița nr. 3 Drobeta Turnu Severin”
Citit 1498 ori
Se întâmplă deseori ca unii bărbați să compromită ținuta pe care o poartă din cauza șosetelor nepotrivite pe care au ales să le asorteze. Când vine vorba de regulile de bună purtare a șosetelor, acestea nu sunt foarte multe, însă…
Citit 1070 ori