Comunicat de presă. Tipul materialului: Comunicat de presă privind finalizarea proiectului

Publicat în Actualitate

A fost mare sărbătoare în comuna mehedințeană Șișești! O sărbătoare a cooperării europene transfrontaliere, care a celebrat bunele practici din domeniul atragerii fondurilor europene și dezvoltării locale. Cea de-a 10-a ediție a Zilei Cooperării Europene, eveniment sărbătorit anual în luna septembrie. În acest an, comuna Șișești a devenit prima comună din România care a găzduit o astfel de sărbătoare de excepție, organizată sub egida „Granițe comune, soluții comune”. Evenimentul din data de 21 septembrie 2021 a celebrat proiectele realizate de comunitatea locală împreună cu partenerii din Serbia și a pus în valoare cultura, tradițiile, natura și oamenii. Oaspeți de seamă au fost autoritățile locale din comunele sârbești Mosna și Kikinda.

Publicat în Eveniment

Senatorul AUR Sorin Lavric, originar din Severin, și-a deschis în municipiu un cabinet parlamentar, care a fost inaugurat vineri, 17 septembrie 2021. La eveniment au fost prezenți, alături de senatorul Lavric, co-președintele AUR – Claudiu Târziu și deputatul de Dolj – Ringo Dămureanu (vicepreședinte AUR), Conferința de presă a fost deschisă de coordonatorul AUR Mehedinți – Ioan Tătucu. Liderii naționali ai AUR au vorbit despre poziționarea lor împotriva certificatului verde de vaccinare și despre criza politică generată de întârzierea votului asupra moțiunii de cenzură depusă de AUR. De asemenea, co-președintele AUR, Claudiu Târziu, spune că AUR își dorește alegeri anticipate, ca pe o soluție optimă de a se ieși din criza politică fără precedent.

Publicat în Politic

Sărbătorim cooperarea transfrontalieră în zona de graniță România-Serbia. Ziua Cooperării Europene este un eveniment organizat pe granițele interne și externe ale UE. Alături de familia de programe Interreg, Interreg-IPA și Interreg-Next, Programul Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia sărbătorește anual cooperarea teritorială europeană în luna septembrie, în jurul datei de 21. Anul acesta organizăm cea de-a 10-a ediție a Zilei Cooperării Europene în comuna Șișești din județul Mehedinți datorită bogatei experiențe transfrontaliere.

Publicat în Eveniment

Începând cu data de 1 octombrie 2021, Secţia Arte din municipiul Drobeta Turnu Severin a Centrului Cultural „Nichita Stănescu”, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Mehedinți, îşi deschide porţile pentru un nou an de instruire. Secţia Arte, cunoscută mai mult sub vechea denumire de Şcoala Populară de Artă, beneficiază de un colectiv de profesori foarte bine pregătiţi, fiind condusă de profesoara de canto Doina Durdan, câştigătoarea, printre altele, a prestigiosului trofeu naţional “Crizantema de aur”. La Secţia Arte din municipiul Drobeta Turnu Severin se şlefuiesc talente pe drumul afirmării artistice.

(VEZI VIDEO) Excelența managerială continuă să își arate roadele la Spitalul Municipal Orșova. Compartimentul de Terapie Intensivă (ATI) a fost modernizat și reabilitat, iar acum are aparatură ultramodernă, la standardele celor mai mari spitale din Europa. Investiția a costat 540.000 de lei și s-a realizat din fonduri proprii. Nu numai aparatura de ultimă generație aduce excelență compartimentului ATI, ci și echipa de cadre medicale de excepție. În acest moment, în care pandemia de COVID-19 chinuie sistemul medical din România, la Orșova, pacienții vor avea parte de servicii medicale de excepție, în saloane cu o aparatură digitalizată și luminoterapie.

Publicat în Orsova
Pagina 14 din 216

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…