MEHEDINȚI: 206 persoane în carantină, 2.164 autoizolate, 1 persoană confirmată infectată, 3 teste pozitive

Situația epidemiologică din județ se modifică de la o zi la alta. 2164 persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciu și 206 persoane se află în carantină. O persoană de sex feminine a fost depisrtată cu COVID 19, iar 3 teste au fost pozitive.

Potrivit ultimului comunicat de presă transmis de Direcția de Dănătate Publică Mehedinți, 2164 persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciu (163 persoane intrate în autoizolate în ultimele 24 ore) și 206 persoane se află în carantină (31 persoane intrate în carantină în ultimele 24 ore). Au ieșit din carantină 2 persoane, iar din autoizolare 4 persoane, după expirarea perioadei de 14 zile.

În cursul serii de 26 martie 2020, a fost confirmată cu COVID-19, o persoană aflată în autoizolare la domiciliu, de sex feminin. Persoana prezentând simptomatologie, s-au recoltat probe. În urma rezultatului pozitiv, persoana a fost transportată la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Craiova.
Pâna în prezent, în județul Mehedinți au fost confirmate 3 cazuri, două dintre acestea fiind vindecate.

În județul Mehedinți au fost testate 111 persoane după cum urmează: 3 pozitive, 28 negative, 80 în așteptare.

Direcția de Sănătate Publică Mehedinți a aplicat până în prezent 9 sancțiuni contravenționale în valoare totala de 90.000 lei.

În județul Mehedinți, conform datelor Direcției de Sănătate Publică, 206 persoane se află în carantină (31 persoane intrate în carantină în ultimele 24 ore), iar 2.164 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu (163 persoane intrate în autoizolare în ultimele 24 ore).

În ultimele 24 de ore, peste 370 de polițiști mehedințeni au participat la 450 de misiuni. Au fost verificate peste 300 de persoane aflate în izolare la domiciliu, fiind aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 lei. De asemenea, au fost verificați 52 de agenți economici cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul Stării de Urgență.

Au fost aplicate 73 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației conform Ordonanței Militare nr.3/2020, în valoare de aproximativ 200.000 de lei.

Polițiștii au identificat un bărbat de 32 de ani din Mehedinți, care nu a respectat măsură izolării la domiciliu. Acesta a fost condus de polițiști în carantină instituționalizată, sub pază, și a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

33 patrule mixte ale Jandarmeriei și Poliției au verificat 578 persoane aflate în izolare în 65 localități, iar 43 de jandarmi au constituit echipaje pentru însoțirea convoaielor care au tranzitat județul Mehedinți și transportul persoanelor către centrele de carantină. Jandarmii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale în valoare de 22.600 lei.

Echipajul de cercetare Chimică Biologică Radiologică și Nucleară din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin a efectuat două misiuni de decontaminare. Pompierii au intervenit pentru decontaminarea unei autospeciale aparținând Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, în urma transportării unei persoane care a părăsit zona de izolare, dar și pentru decontaminarea unui autoturism aparținând Instituției Prefectului.

Poliția Locală Drobeta Turnu Severin a făcut verificări la 211 de locații, unde se află 516 persoane în izolare voluntară la domiciliu. În dispozitivul comun cu IPJ MH au fost angrenate 10 echipaje de poliție locală, dintre care 7 echipaje de ordine publică și 3 echipaje de circulație rutieră. Polițiștii locali au aplicat 9 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea măsurilor impuse de Ordonanța Militară nr. 2/ 2020 în valoare de 900 lei. În intervalul orar 19.00- 22.00, Poliția Locală a desfășurat misiuni de avertizare sonoră a populației.

Instituția Prefectului județului Mehedinți face apel la cetățeni să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile ordonanțelor militare. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.
1.380 de combinezoane de protecție și 30 de litri de dezinfectant de nivel înalt, pentru suprafețe și instrumentar medical, vor fi distribuite vineri, 27 martie, către instituțiile din județul Mehedinți care luptă împotriva răspândirii noului tip de coronavirus.

Materialele și echipamentele medicale vor fi distribuite către Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, Serviciul de Județean de Ambulanță Mehedinți, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Drobeta” al județului Mehedinți și Direcția de Sănătate Publică Mehedinți.

Acestea vor fi utilizate de către personalul medical și non-medical, care asigură asistență medicală de specialitate, primul ajutor și transportul în faza prespitalicească, transferul interclinic, respectiv transportul pe traseele stabilite până la centrele de carantină a pacienților suspecți ori confirmați cu noul coronavirus.

Echipamentele au fost achiziționate de statul român, prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

Citit 3843 ori Ultima modificare Vineri, 27 Martie 2020 13:45
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…