Drumul Județean 563A, între localitățile Slașoma (com. Pădina Mare) și Petra (com. Bîcleș) a intrat în lucru.

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, împreună cu primarii din cele două comune, Lucian Coandă și Dumitru Boceanu, senatorul Liviu Mazilu și secretarul de stat Alin Chirilă, au mers marți, 21 mai 2019, la fața locului pentru a vedea stadiul lucrărilor.

„Am stat de vorbă cu reprezentanții firmei contractante, să obținem detalii cu privire la stadiul lucrărilor și la momentul la care locuitorii din zona de est a județului se vor bucura de asfalt pe acest tronson de șase kilometri. Deocamdată se lucrează la amenajarea podețelor, 32 astfel de construcții de-a lungul traseului, după care se va turna covor asfaltic. Lucrarea a fost inițial finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală, iar în ultima parte a anului 2018, noi am trecut-o pe finanțare europeană în valoare de 11,3 milioane lei, în cadrul proiectului: <<Îmbunătățirea conectivității în zona de Est a județului Mehedinți>>. Este o dovadă clară că știm și putem să atragem fonduri europene în județul Mehedinți, că putem folosi din plin avantajele de cetățeni europeni, de membri ai Uniunii Europene!”, a spus președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Conform contractului, lucrarea trebuie finalizată în luna noiembrie a anului 2019.

Citit 2086 ori Ultima modificare Marți, 21 Mai 2019 22:44
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…