Consiliul Județean Mehedinți va sprijini Spitalul Municipal Orșova
Recent, omul de afaceri orșovean CONSTANTIN POPESCU, președintele PSD Orșova și candidat pentru funcția de primar al Orșovei, și-a făcut public proiectul de dezvoltare, „ORȘOVA METROPOLITANĂ”. Proiectul va beneficia de sprijinul direct al președintelui Consiliului Județean Mehedinți, ALADIN GEORGESCU. Iar cel mai recent sprijin anunțat va fi pentru atragerea de fonduri europene la Spitalul Municipal Orșova.
Sistem alternativ de mobilitate urbană, Drobeta VELOCITY
Sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând stații automate de închiriere a bicicletelor- Drobeta VELOCITY
CIRCULAȚIE LIBERĂ ÎN ZONA METROPOLITANĂ DROBETA TURNU SEVERIN
Cetățenii care locuiesc în Zona Metropolitană Drobeta Turnu Severin (Severin, Orșova, Șimian, Malovăț, Izvorul Bârzii, Breznița Ocol, Prunișor) nu au nevoie de completarea unei declarații pe propria răspundere pentru a circula pe teritorul localităților din care aceasta este compusă.
VEZI CE MĂSURI NOI ADUCE STAREA DE ALERTĂ!
Starea de alertă, instaurată începând cu data de 15 mai 2020, aduce noi măsuri ce vor fi impuse și supravegheate atent de autoritățile statului român. Marea relaxare încă nu a venit, pericolul nu a trecut, restricțiile nu s-au ridicat în totalitate! VVEZI NOUL MODEL A DECLARAȚIEI PE PROPRIA RĂSPUNDERE, LA FINALUL ARTICOLULUI!
A ÎNCEPUT ASFALTAREA CELOR 112 KM DE DRUMURI JUDEȚENE
Lucrările pe loturile drumului strategic avansează și a început asfaltarea celor 112 km drumuri județene.
PRIMII PAȘI CĂTRE DEZVOLTAREA ORȘOVEI
Au trecut doar câteva zile de când, împreună cu președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, candidatul PSD pentru funcția de primar al Orșovei, Constantin Popescu, a lansat Platforma ORȘOVA METROPOLITANĂ. Mare parte din ideile platformei au fost incluse în Strategia de Dezvoltare a județului Mehedinți pentru perioada 2014-2020.