Miercuri, 02 Noiembrie 2016 23:32

FRIGUL A SCOS SEVERINENII ÎN STRADĂ

Puţin peste 50 de severineni au ieșit, miercuri seara, în centrul oraşului și au cerut explicaţii pentru situaţia în care se află un oraş întreg, un oraș în care peste 80.000 de oameni tremură în case, la fel și copiii lor în şcoli şi bolnavii din întreg judeţul, în spitale. Protestatarii au discutat cu primarul Marius Screciu, iar acesta le-a promis că se va furniza căldură, imediat ce contestația depusă de ALFA GROUND va fi soluționată de CNSC. Mai mult, primarul i-a îndemnat pe oameni să semneze o petiție comună către CNSC.

Publicat în Social

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, a transmis astăzi un comunicat de presă în care explică severinenilor motivul pentru care aceştia vor mai îngheța de frig o perioadă. Toate demersurile sale au fost zădărnicite de o firmă dubioasă care încurcă lucrurile, din motive încă neelucidate. Cu toate acestea, primarul Marius Screciu promite ca va face tot posibilul pentru a rezolva problema căldurii, în cel mai rău caz, până pe 15 noiembrie. 

Publicat în Social

ÎN TIMP CE PESTE 80.000 DE OAMENI TREMURĂ ÎN APARTAMENTE, LICITAŢIA PRIVIND FURNIZAREA DE AGENT TERMIC LA DROBETA-TURNU-SEVERIN AR PUTEA FI CONTESTATĂ. Furnizarea de agent termic oraşului Drobeta-Turnu-Severin, este pusă din nou sub semnul întrebării. ÎN CEL MAI FERICIT CAZ, CĂLDURA VA VENI LA 1 DECEMBRIE! Sau la Paștele Cailor!

Publicat în Social

S-a făcut și ultimul pas care mai era de făcut către furnizarea agentului termic în municipiul Drobeta Turnu Severin. A fost desemnată firma care va asigura operarea cazanelor închiriate de la Termocentrala ROMAG PROD. S-a găsit și furnizorul de păcură, iar până pe 10 noiembrie putem avea căldură în apartamente. Cu o singură condiție: dacă firma ce a pierdut licitația va face contestație, lucrurile se complică. Firma este cea adusă la Severin de fostul primar, Gherghe.

Publicat în Social
Miercuri, 19 Octombrie 2016 20:48

VOM AVEA CĂLDURĂ, DAR MULT MAI SCUMPĂ

Cele 33.000 de apartamente, şcoli, grădiniţe şi Spitalul Judeţean nu vor rămâne fără căldură pentru iarna viitoare, după cum susţin autorităţile oraşului, dar preţul gigacaloriei s-ar putea dubla. Primăria a închiriat cazanele Termocentralei Halânga, dar ele vor funcţiona pe doar pe păcură, deoarece pentru cărbune termocentrala nu mai are autorizaţii de mediu.

Publicat în Social

Situaţie tot mai gravă la Gruia din cauza epidemiei de hepatita A. 79 de copii sunt internaţi acum la secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean, unde dorm câte doi sau chiar trei în pat. Autorităţile sanitare spun că ar fi luat măsurile necesare să stopeze focarul, însă deşi a izbucnit la mijlocul lunii august el se extinde în continuare.

Publicat în Social

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…