Un accident înfiorător a fost provocat pe Dunăre, în Golful Cerna, de la Orșova. Un caiac în care se aflau cu patru copii sportive ai CSS Orșova a fost spulberat de o șalupă care conducea cu viteză. Din fericire, niciunul dintre copii nu a fost rănit grav, aceștia scăpând ca prin minune. Copiii au fost preluați de o barcă din apropiere.

Publicat în Orsova

Spitalul Municipal Orșova se redeschide parțial pentru pacienți și pentru internările continue și de zi, NON – COVID, începând cu data de 5 iulie 2021! Este vestea cea bună pe care managerul Spitalului, Adrian Cican o dă mehedințenilor și nu numai. De asemenea, se pot face și investigații cu noul aparat tomograf. Vezi care e programul pentru analize și investigații!

Publicat în Orsova

Penalul Marius Stoica, ales ca primar pentru al doilea mandat, în municipiul Orșova, a fentat din nou justiția, în procesul penal care a ajuns la al nouălea termen. Luni, 7 iunie 2021, a fost deja al nouălea termen de judecată în dosarul în care penalul din fruntea municipiului Orșova o lălăie tot chemând la martori. De această dată, martorul chemat nu s-a prezentat pentru a doua oară, pretinzând, din informațiile noastre, că este bolnav, deși condica de prezență, în posesia căreia am intrat, dovedește că a fost la serviciu. Informația ar putea fi interesantă pentru completul de judecată!

Publicat în Orsova

Este scandal în municipiul mehedințean Orșova, acolo unde consiliul local a votat, în cadrul unei rectificări bugetare, luarea unei sume de bani de la sănătate. Banii vor merge pentru construirea unor toalete. Această investiție era una necesară, doar că suma alocată pentru realizarea obiectivului este ridicată.

Am avut curiozitatea, săptămâna trecută, să merg în vizită la Spitalul Municipal din Orșova, pentru că am tot auzit că se întâmplă lucruri minunate acolo, de la investiții, până la tot felul de proiecte atrase pentru modernizare. Cum prin spitalele românești, de obicei, se întâmplă tot felul de nenorociri, se moare din cauza bacteriilor sau se tratează pacienții cu aparatură veche, sincer am crezut că e doar o campanie de imagine. Mai mult, de câte ori auzi ceva despre Orșova, te cuprinde o stare de mare lehamite, pentru că, oricum, acolo e o lume bizară.

Publicat în Editoriale

Primarul penal al municipiului Orșova, inculpatul Stoica Marius Simion, are noi probleme grave ca urmare a modului abuziv și discreționar în care a condus municipiul, în mandatul precedent. Mai exact, un audit financiar efectuat de Camera de Conturi Mehedinți, pentru anul 2020, a scos la iveală sume cheltuite nejustificat cu nemiluita, doar pentru ca primarul a dorit să își satisfacă ambițiile. Cea mai grea palmă dată lui Stoica a fost certificarea abuzurilor comise asupra managerului Spitalului Municipal, pe care l-a demis, succesiv, de patru ori în numai două luni. Acum, Stoica trebuie să scoată din buzunar peste un miliard de lei vechi. Prejudiciile totale ajung la peste 400.000 de lei!

Publicat în Orsova
Pagina 5 din 42

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…