Un caz deosebit de grav este prezentat de jurnaliştii de la adevarul.ro, chiar în ziua de Crăciun: Coşmarul poluării cu praf de la Termocentrala falimentară de la Halânga continuă. "Termocentrala de la Halânga, cea care asigură agentul termic pentru încălzirea municipiului Drobeta Turnu Severin, continuă să creeze probleme de mediu în zonă. Duminică, 25 decembrie, din cauza vântului foarte puternic, un nor de praf s-a ridicat la orele prânzului din depozitul de cenuşă şi zgură al Termocentralei de la Halânga şi acoperă tot ce întâlneşte în cale", scrie Adevărul.

Publicat în Revista Presei
Sâmbătă, 24 Decembrie 2016 23:16

MOȘ CRĂCIUN VINE CU DEMISII LA PNL MEHEDINȚI

„Mă întreb, pe bună dreptate, eu ce dracu mai caut aici sau ce mai aștept!” – este strigătul de durere al unui om care a crezut cu adevărat în Partidul Național Liberal, un partid care a ajuns, la ultimele alegeri, la o înfrângere rușinoasă. Consilierul județean Constantin Adrian Stuparu, unul dintre activiștii PNL Mehedinți, veniți de la PDL, după fuziune, un om care a pus mult suflet în campanile acestui partid, demisionează acum din PNL, supărat, după cum spune, pentru că „deși a luat bătaie, PNL se comportă ca și cum ar fi învins”. Potrivit unor surse, ar fi doar începutul, pentru că și alții vor să demisioneze din PNL Mehedinți!

Publicat în Eveniment

Accident teribil de circulaţie în această dimineaţă pe DN 6, şi plan roşu de intervenţie declanşat în judeţul Mehedinţi. Doi oameni au murit şi alţi doisprezece au fost transportaţi la spitalele din Drobeta-Turnu-Severin şi Filiaşi după ce două microbuze în care se aflau şaptesprezece persoane s-au ciocnit frontal. Cauza accidentului pare să fi fost oboseala, după ce unul dintre şoferi ar fi adormit la volan şi a pătruns pe contrasens.

Publicat în Eveniment

Moș Crăciun face obiectul unei acțiuni cu care primarul municipiului Orșova se laudă pe pagina oficială a Primăriei. Marius Stoica îi anunță pe orșoveni că va împărți 1.000 de cadouri de Moș Crăciun, dar nu suflă o vorbă de unde sunt aceste cadouri. „1000 de cadouri am pregătit pentru voi copii, iar pentru părinții voștri concert de colinde și muzică populară. Totul fără bani de la bugetul local”, scrie primarul pe contul său de Facebook. În realitate, adevăratul Moș Crăciun nu este primarul Stoica, ci Biserica Penticostală Tabor, cea care a cumpărat cadourile.

Publicat în Orsova
Joi, 22 Decembrie 2016 16:19

ANUL POLITIC 2016 LA ORȘOVA

Orșova, municipiul căruia în termeni generici i-ai putea spune „Republica Orșova”, nu a strălucit la capitolul politică în anul ce tocmai se încheie, mai exact la capitolul strategie politică. La Orșova, mai degrabă, politica înseamnă o continuă hărțuire pentru deținerea controlului administrativ asupra bugetului local, buget ce merge, în mare parte, către firma ce deține de peste un deceniu controlul asupra serviciilor publice locale. Totuși, din perspectiva anului electoral 2016, Orșova trăiește efervescența politică doar la alegerile locale.

Publicat în Orsova

Un șofer de microbuz a fost prins băut la volan, în timp ce transporta persoane în Mehedinți. Bărbatul de 58 de ani a fost oprit în această dimineață de polițiștii de la Rutieră, iar când a fost testat avea o alcoolemie de 0,18/mie în aerul expirat. Bărbatul efectua o cursă regulată de persoane. În prag de sărbători, șoferul a rămas fără permis şi dreptul de a conduce i-a fost suspendat pentru trei luni.

Publicat în Social

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…