Marți, 04 Iulie 2017 17:06

CICAN, CÂINII, GUNOAIELE ȘI ȘOBOLANII

Managerul Spitalului Municipal din Orșova, Adrian Cican, un împătimit al rețelei de socializare Facebook, a emis în spațiul virtual o teorie șocantă! Potrivit acestuia, la Orșova, salubrizarea s-a făcut singură luni de zile, gunoiul fiind luat de vânt ori mâncat de câini și șobolani. Mai mult, ilustrul manager susține că o mare parte din gunoi chiar s-a descompus. Probabil același lucru se va întâmpla și la spital, unde din 6 iulie nu mai există contracte cu operatori de salubritate specializați.

Publicat în Monden

Ca să cunoască oameni noi, tradiţii şi cultura popoarelor, la 24 de ani, un tânăr ceh şi-a luat inima în dinţi, dar şi chitara şi a pornit într-o călătorie prin toată lumea. Şi-a pus speranţa doar în ajutorul oamenilor pe care îi va întâlni şi care îl răspăltesc, deoarece cântă pe stradă. Printre ţintele lui se află Rusia siberiană, dar deocamdată a ajuns până în România.

Publicat în Monden
Joi, 16 Februarie 2017 18:58

SALARIUL MIC, PARFUMUL SCUMP!

Show de zile mari la Şedinţa Comisiei de Dialog Social de la Prefectură, cu un protagonist inconfundabil, liderul sindical al minerilor, Rafael Norocel Ciorăscu. Pe fondul unei discuţii despre evoluţia ratei şomajului în judeţul Mehedinţi şi crearea de locuri de muncă de către un investitor străin, Ciorăscu s-a arătat indignat de salariul de acolo, din care, spune el, nu îţi poţi permite un parfum de 500 de lei.

Publicat în Monden
Miercuri, 11 Ianuarie 2017 23:40

PRIMARUL ORȘOVEI ȘI-A TRAS MERCEDES E CLASS

Primarul municipiului Orșova, Marius Stoica, a început noul an cu semne vizibile de prosperitate. Mai exact, edilul-șef conduce un superb Mercedes alb (foto), evaluat undeva la circa 25 – 30 de mii de euro, la mâna a doua. Asta, după doar 7 luni de mandat!

Publicat în Monden

În timp ce liderii tuturor partidelor politice din Mehedinți sunt ori în campanie, ori fac demersuri pentru asigurarea confortului termic al populației, Gabriela Dobrota, consilier municipal, apare într-o postare de astăzi pe Facebook, într-un Jacuzzi la Aquaticum Debrecen, în Ungaria, în compania unor tineri, băieţi şi fete. Doamna se voia viceprimar și, mai mult, voia să reformeze PMP.

Publicat în Monden
Joi, 10 Noiembrie 2016 21:06

SEVERINEANUL CARE A VOTAT CU DONALD TRUMP

Un severinean a participat la procesul electoral din Statele Unite ale Americii şi a acordat votul său preşedintelui ales Donald Trump.

Publicat în Monden
Pagina 7 din 8

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…