Un incendiu de vegetație uscată s-a extins rapid și a devastat satul Scăpău din comuna Devesel. Circa 20 de case au fost cuprinse de flăcări. Focul a pornit, conform sătenilor, luni dimineață, iar de atunci până pe seară, au tot încercat să îl stingă, cu ajutorul pompierilor, însă cu toate acesta s-a extins la case și gospodării. Oamenii au ajutat la stingerea flăcărilor. Misiunea a fost una dificilă din cauza apei puține din zonă.

Publicat în Eveniment

Un incendiu uriaș a izbucnit lângă Drobeta-Turnu Severin, la depozitul ecologic al operatorului de salubritate, BRANTNER, aflat la Halânga. Flăcările s-ar fi extins de la un incendiu de vegetație din apropiere, provocat de oameni inconștienți. Flăcările au cuprins o suprafață de peste o mie de metri pătrați, cu degajări mari de fum. Pompierii au cerut ajutor şi de la colegii din judeţul vecin.

Publicat în Eveniment

Panică în blocul de locuinţe sociale de lângă fosta piaţă a sârbilor din Drobeta-Turnu-Severin. Întregul imobil, 80 de locatari, au fost evacuaţi în această dimineaţă în urma unui incendiu izbucnit la o magazie amenajată pe casa scării.

Publicat în Eveniment

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…