Acțiunea de plantare a 250 puieți de măr și prun a făcut parte din măsurile educative implementate de Consiliul Județean Mehedinți în cadrul ”Programului pentru școli”, finanțat cu fonduri europene, menit să creeze obiceiuri alimentare sănătoase și să încurajeze consumul de fructe, legume și produse alimentare locale. Programul este construit în jurul a două componente: distribuția de fructe și legume proaspete, lapte de consum, produse lactate și de panificație, dar și punerea în aplicare a unor măsuri educative.
Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru i-a încurajat pe elevii Școlii Profesionale Corlățel care s-au mobilizat exemplar pentru această acțiune, astfel încât, cu sprijinul reprezentanților Consiliului Județean Mehedinți, în câteva ore au reușit să planteze toți pomii fructiferi. Totodată, elevii s-au arătat încântați să îi îngrijească mai departe, astfel încât pomii fructiferi să rodească și să se poată bucura de fructe proaspete și sănătoase.
Acțiunea de plantare a fost însoțită de un concurs tematic, legat de consumul de fructe și legume, cu premii intitulat ”Consumă mereu sănătos”, dar și de o sesiune de degustare de fructe proaspete.