Educatie
Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru și șeful Serviciului Contabilitate, Doru Argintoianu, responsabil cu implementarea „Programului pentru școli” în județul Mehedinți au participat miercuri, 17 aprilie 2019, la o acțiune de plantare de pomi fructiferi, în localitatea Corlățel, acolo unde…
Citit 3411 ori
O nouă etapă din cadrul Proiectului „Strategii de atenuare a fenomenului de bullying„ s-a desfășurat la Izverna. Polițiștii mehedințeni s-au întâlnit cu elevii, în cadrul proiectului finanțat prin Programul Erasmus +, în care IPJ Mehedinți este partener alături de Asociația…
Citit 3291 ori
Ofițerii specialiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, au participat la o activitate instructiv-educativă în cadrul Proiectului „Strategii de atenuare a fenomenului de bullying”. Proiectul este finanțat prin programul european Erasmus+ și se derulează în parteneriat cu Asociația…
Citit 2357 ori
Vrei să fi arhitect? Facultatea de Arhitectură şi Urbanism din Timişoara vine în ajutorul elevilor de liceu din clasele terminale care în viitor vor să devină arhitecţi, prin organizarea unor cursuri de pregătire gratuite de desen liber şi desen tehnic.
Citit 3346 ori
Învață oricând, oriunde, oricum și în ritmul tău propriu la Universitatea Politehnica Timișoara!
Citit 3952 ori