Romeo Crîșmaru
"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."
- citat de Winston CHURCHILL
ÎNTÂLNIRE CU CONSILIUL CONCURENȚEI, LA MEHEDINȚI
Consiliul Concurenței a organizat miercuri, 8 iunie, cu sprijinul Instituției Prefectului județului Mehedinți, la Drobeta Turnu Severin, un seminar cu temele „Bune practici în domeniul ajutorului de stat” și „Conformarea companiilor cu regulile de concurență”.
ȘOCANT! FRAUDĂ, FALS ȘI UZ DE FALS LA ALEGERILE LOCALE DIN ORȘOVA
Acuzații deosebit de grave, susținute de probe solide, au fost aduse de către candidatul PNL pentru funcția de primar al municipiului Orșova, Doinița Mariana Chircu, după scrutinul electoral de le Orșova, la care, deși plecase cu prima șansă în competiție, a fost depășită, de candidatul PSD cu numai 65 de voturi. O plângere penală a fost formulată împotriva șefului circumscripției electorale, procurorul Ilie Vela.
ION PENA, SCRIITORUL INTERZIS, INTRE EROII NEAMULUI DE LA ALBA IULIA
Ion Pena s-a născut la 25 august 1911, comuna Belitori, azi Troianul, Teleorman și a decedat la 29 iulie 1944, la Alba Iulia. Perceptorul-scriitor, alaturi de fiul lui Sadoveanu, este îngropat în Cimitirul Eroilor.
SEVERINENI, LUAȚI-VĂ BOILERE! APA CALDĂ NU MAI VINE!
Povestea apei calde la robinetele severinenilor începe să devină, pe zi ce trece, o utopie dureroasă. Potrivit unor surse din conducerea ROMAG TERMO, nu se reia furnizarea apei calde, datorită falimentului iminent al RAAN.
ÎN MEHEDINȚI, PNL A MÂNCAT CEA MAI URÂTĂ BĂTAIE DIN ISTORIE
Doar 8 fotolii de primar, din cele 66, și-a adjudecat PNL în județul Mehedinți. La Consiliul Local Drobeta Turnu Severin, din cele 25 de mandate, doar 11 vor reveni PNL, în timp ce la Consiliul Județean PNL are 10 mandate. Pe județ, este cea mai grea înfrângere din istoria PNL.
MARIUS SCRECIU ESTE NOUL PRIMAR AL SEVERINULUI. PSD A CÂȘTIGAT ŞI ÎN JUDEȚ
Candidatul Alianței PSD – UNPR, Marius Screciu este noul primar al municipiului Drobeta Turnu Severin. Diferența dintre el și următorul clasat, Daniel Cîrjan – PNL, este de peste 1.000 de voturi. Nici în județ, liberalii nu stau foarte bine, deoarece PSD a luat aproape tot, Mehedințiul rămânând în continuare roșu.