CONSTANTIN GHERGHE SURPRINDE CU O CIUDATĂ DEMISIE

Primarul Severinului, Constantin Gherghe, a demisionat din acestă funcție, în seara zilei de 14 iunie 2016. Surprinzător, în liniște și fără prea multe explicații. Gestul său a dat naștere unei ședințe de consiliu local de îndată, în care viceprimarul Liviu Nicolicea a fost desemnat să conducă Primăria până la instalarea noului primar ales Marius Screciu.


Constantin Gherghe, omul care a condus timp de 8 ani municipiul Drobeta Turnu Severin și care a renunțat să mai candideze pentru cel de-al treilea mandat, în ciuda sondajelor extrem de favorabile, a surprins seara trecută pe toată lumea cu o demisie destul de ciudată.

Primarul în exercițiu al municipiului mai avea doar câteva zile de mandat, până când primarul ales, Marius Screciu, s-ar fi instalat în funcție. După ce a refuzat să mai candideze la alegerile locale din data de 5 iunie 2016, primarul Gherghe l-a sprijinit în campanie pe Marius Screciu. Nimic din ceea ce a făcut Gherghe în ultimii ani nu a fost contestat de severineni, care cel mai probabil l-ar fi reales dacă ar mai fi candidat. Cu toate acestea, ceva pare să îl frământe pe Gherghe de o perioadă încoace și ceva îl face să surprindă mereu. Marți seara, după ora 20.00, primarul a demisionat. De ce acum, de ce nu a mai avut răbdare să închidă istoria a două mandate pline, în care severinenii l-au apreciat mult, nimeni nu poate explica. „Demisionez din funcţia de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin. Până la depunerea jurământului de către primarul ales pe 05.06.2016, atribuţiile sunt delegate administratorului public Paponiu Nicolae” – atât a spus Gherghe despre demisia ciudată și intempestivă.

Avem primar interimar

Miercuri, 15 iunie 2016, consilierii locali de la Drobeta Turnu Severin s-au întrunit în cadrul unei şedinţe de îndată pentru desemnarea viceprimarului care va îndeplini atribuţiile primarului până la constituirea noului consiliu local. Potrivit legii, în cazul în care postul de primar rămâne vacant, atribuţiile legale ale acestuia vor fi exercitate de drept de unul dintre viceprimari, desemnat de consiliul local cu votul secret al majorităţii consilierilor locali în funcţie. La ședința de îndată au fost prezenţi doar 16 consilieri, nu mai puțin de 15 dintre ei acordând votul pentru viceprimarul Liviu Nicolicea.

Singura speculație care se făcea, la bursa zvonurilor, imediat după demisia primarului Gherghe este aceea că el ar fi simțit că i s-ar pregăti o lovitură. Mai exact s-a speculat că ar fi urmat să fie suspendat din funcție datorită problemelor sale cu ANI. Nu numai că o astfel de ipoteză este absurdă, dar este foarte greu de crezut că, dacă s-ar fi droit suspendarea sa din funcție, ce rost mai avea o astfel de suspendare cu câteva zile înainte de momentul în care oricum Gherghe trebuia să plece.

Citit 1884 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Iulie 2016 18:44
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…