În cadrul consultărilor, fiecare dintre cei prezenți au venit cu propriile propuneri, majoritatea strânse din experiența pe care șefii de consilii județene o au în implementarea proiectelor cu fonduri europene. Propunerile constructive au fost aduse în atenția reprezentanților Ministerului, în speranța că ele vor fi discutate cu Comisia Europeană pentru o abordare a PNRR în interesul creșterii gradului de accesare de către administrațiile județene.
„Personal, am propus ca Planul Național de Redresare și Reziliență să aibă o componentă de recuperare din fonduri europene, a investițiilor făcute din bugetele locale în diverse domenii, cum ar fi sănătatea. O astfel de componentă a avut Programul Operațional Regional, iar noi, la Consiliul Județean Mehedinți am accesat-o în anul 2018. Pe de altă parte, am solicitat ca proiectul de modificare și completare a Ordonanței 155 să fie transmis, spre consultare, Uniunii Național de Consiliilor Județene din România, astfel încât modificările să fie în sensul de a corecta actualele proceduri, multe dintre ele greoaie”, a precizat președinte Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență adoptat în contextul crizei COVID-19.