„Sunt 20 de ani de activitate, plini se realizări și proiecte care aduc plus valoare zonei noastre. Personal și instituțional, la nivelul Consiliului Județean Mehedinți avem o strânsă colaborare, atât cu echipa, cât și cu conducerea ADR S-V Oltenia. Acest strâns parteneriat s-a concretizat în 12 investiții finanțate prin Programul Operațional Regional contractate în prezent, în valoare de peste 100 milioane euro, iar o analiză făcută recent de specialiști din Craiova evidențiază Consiliul Județean Mehedinți pe primul loc între județele Olteniei, cu o absorbție a fondurilor europene de peste 260 euro pe cap de locuitor. Pentru colaborare, mulțumesc întregii echipe din cadrul Agenției, coordonată cu profesionalism de doamna director general, Marilena Bogheanu! Mulțumesc totodată, pentru onoarea de a fi alături de echipa ADR S-V Oltenia, la acest moment aniversar!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
Evenimentul aniversar a fost organizat la Călimănești și s-a bucurat de participarea Mitropolitului Olteniei, Înaltpreasfințitul Irineu, președinți ai Consiliilor Județene din Oltenia, primari sau reprezentanți ai unităților administrativ teritoriale din județele Olteniei.
La Mulți Ani, ADR S-V Oltenia!