BLESTEM: ORȘOVA SUFOCATĂ DE GUNOAIE

De aproape o săptămână, operatorul serviciului de salubrizare a municipiului Orșova, FLORICOLA SA, nu mai ridică gunoiul menajer de pe raza municipiului. Munții de gunoaie au început să crească îngrijorător și doar gerul face ca în orașul să nu devină un focar de infecție, iar mirosul să nu fie pestilențial. Conducerea FLORICOLA spune că vrea mai mulți bani, pentru a acoperi taxele de depozitare, deși acestea nu se suportă de populație.


Municipiul Orșova a ajuns, în ultima săptămână o adevărată groapă de gunoi. Printre blocuri și aproape la tot pasul, munții de gunoaie încep să devină o povară și un peisaj sinistru, nedemn de un oraș cu potențial turistic, aflat la malul Golfului Cerna. Singurul noroc, dacă se poate spune așa, al orșovenilor, este faptul că afară sunt în cea mai mare parte temperaturi negative, iar focarele de infecție încă nu se pot răspândi, așa cum nici mirosul pestilențial nu se poate propaga, cum s-ar fi întâmplat, de pildă, în toiul verii. Dar dacă gunoiul nu va mai fi ridicat până spre luna martie, este posibil ca orșovenii să trăiască o primăvară împuțită, în adevăratul sens al cuvântului.

Motivul sinsitrului peisaj este sistarea ridicării gunoiului de către firma care deține prin contract de concesiune serviciul de salubrizare, FLORICOLA SA. Aceasta motivează că a apărut, din ianuarie 2017, o nouă taxă care i-ar îngreuna situația și că are nevoie urgent de o majorare a tarifului, decătre Consiliul Local.

„Intrarea în vigoare a OG 196/2005 cu modificarile și completările ulterioare, art. 9, alin. (1), lit. c, cu aplicare de la 01.01.2017, și a OMMGA nr. 2413/2016 (anexa 2), respectiv introducerea taxei pentru deșeurile inerte și deșeurile nepericuloase încredințate de către terți în vederea eliminării finale prin depozitare în spații autorizate în acest scop, în valoare de 80 lei/tonă, a determinat operatorul de pe raza municipiului Orșova (conform contractului nr. 10/2006 de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare a municipiului Orșova) să solicite modificarea tarifelor componentelor activității de salubrizare (conform prevederilor art. 15 alin. 10 - „Obligațiile concesionarului: (10) să fundamenteze și să supună aprobării Consiliului Local al municipiului Orșova tarifele ce vor fi utilizate în activitatea de salubrizare”). În acest sens, operatorul a depus la Consiliul Local Orșova (cu nr. 7/09.01.2017) și la UAT Orșova (164/09.01.2017) solicitarea de modificare a tarifelor”, se aratră într-un comunicat publicat de portalul news-mehedinti.ro.

Ce pretinde operatorul

Iată ce scrie operatorul, într-un comunicat de presă, în care motivează gestul radical de a nu mai ridica gunoiul începând cu data de 18 ianuarie 2016: „Deși am precizat în mod clar atât urgența discutării în ședința de consiliu a solicitării noastre, cât și faptul că acestă taxă nu este opțională, concedentul nu își respectă obligațiile prevăzute de contractul mai sus amintit, respectiv art. 16, alin. 2 - „Obligațiile concedentului: (2) să stabilească și să aprobe tarifele pentru serviciul public de salubrizare”. Până la soluționarea acestei situații întrerupem prestarea serviciului de colectare, transport și depozitare a deșeurilor municipale. Despre această situație au fost informați atât autoritatea publică locală, cât și autoritățile statului competente”. 

Cu alte cuvinte, operatorul aruncă în cârca municipalității vina că au apărut unele taxe care trebuie suportate de operator și nu de populație sau de administrația locală, așa cum scrie de fapt în OUG la care face trimitere operatorul de salubritate din Orșova.

Ministrul Mediului: „Taxa de 80 de lei pe tonă pentru deșeurile depozitate la gropile de gunoi, nu ar trebui să afecteze cetățenii!”

Ministrul Mediului și vicepremierul Daniel Constantin, a declarat, după intrarea în vigoare a deja celebrei Ordonanțe de Urgență a Guvernului, că taxa de 80 de lei pe tonă pentru deșeurile depozitate la gropile de gunoi, nu ar trebui să afecteze cetățenii, ea reprezentând, în fapt, o penalitate aplicată autorităților care nu respectă țintele de reciclare.

„Taxa de depozitare este o taxă care a intrat în vigoare înainte de instalarea mea în funcția de ministru al Mediului, la 1 ianuarie 2017, care a fost denumită și suprataxă sau în diferite feluri. Această taxă este, de fapt, o taxă penalizatoare pentru situația în care se află România, din punct de vedere al managementului de deșeuri. Din păcate, pe zona de reciclare, România are un procent de doar 4,5%, iar ținta pe care trebuie să o atingă în 2020 este de 50%. Sigur că preocuparea noastră este ca cetățeanul să nu fie cel care suferă. Să nu avem în perioada următoare măriri de taxe din punct de vedere al managementului de deșeuri la cetățeni sau pe administrațiile publice locale”, declara ministrul Mediului, Daniel Constantin.

Mai mult, ministrul Mediului a precizat destul de clar, pe înțelesul tuturor operatorilor de salubrizare, că „taxa pe depozitare nu va mai fi plătită de depozitar, va fi plătită de operatorii economici, cei care transportă sau cei care depozitează, care vor avea o țintă de valorificare. Ținta respectivă fi de 20%, de 30%, în funcție de cum rezultă din dezbaterea publică. Dacă în fiecare an nu își ating această țintă de depozitare, atunci ei plătesc taxa penalizatoare de 80 de lei numai la diferența pe care nu au atins-o”.

Citit 3666 ori Ultima modificare Luni, 23 Ianuarie 2017 11:30
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…