Pe data de 3 august 2016, prefectul județului Mehedinți, Cristinel Pavel, a emis două ordine, cu numerele 260 și 261, privind încetarea de drept a mandatelor consilierilor municipali PSD Mihai Andreea Martina și Iovanovici Oana Mirela, deoarece acestea au încălcat prevederile Legii 161/2003, privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice și au deținut simultan funcția de consilier local și pe cea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul Serviciului Public de Asistență Socială din cadrul Consiliului Local Orșova. Potrivit adreselor cu numerele 8591 și 8593 din data de 3 august 2016, cele două ordine au fost înaintate Consiliului Local al municipiului Orșova și secretarului municipiului Orșova, Marian Boțilă, așa cum scrie, negru pe alb, în respectivele adrese.
Cu toate acestea, documentele emise de prefectul județului Mehedinți au fost interceptate la sosirea lor în UAT Orșova de către primarul Marius Stoica și puse la păstrare. La scurt timp după sosirea ordinelor prefectului, primarul a plecat în concediu, dar fără a transmite documentele secretarului, așa cum era legal. Potrivit declarațiilor secretarului Marian Boțilă, nici până luni, 8 august 2016, ordinele respective nu ajunseseră în posesia lui. Mai mult, nici viceprimarul Aurelian Trușcă nu avea cunoștință de cele două ordine sau cel puțin nu avea delegată atribuția de a le transmite către secretar.
jurnalmehedinti.ro face lumină
Vineri, 5 august 2016, prefectul județului Mehedinți a făcut o scurtă declarație pentru jurnalmehedinti.ro, publicată în format audio de portalul nostru, în care a vorbit despre emiterea celor două ordine de încetare a mandatelor de consilieri și a spus că deja le-a transmis Primăriei Orșova. Este posibil ca primarul Marius Stoica să fi uitat de ele, cu gândul la concediul mult visat și să se fi gândit că le va transmite după ce se întoarce, dar cert este faptul că, de miercuri, 3 august 2016, și până luni, 8 august 2016, actele nu ajunseseră acolo unde le era locul, adică la secretarul Marian Boțilă (Atenție!!! Pe adresele de înaintare a ordinelor nu scrie că ele trebuie să ajungă la primar și nici la viceprimar, ci la Consiliul Local și la secretarul municipiului). Nu știm încă dacă nu cumva faptul că ordinele s-au oprit la primar, este un abuz de putere, dar aceste aspecte pot fi elucidate de organele abilitate, care se pot autosesiza din oficiu.
Cu un primar aflat în concediu legal de odihnă și un viceprimar care susținea că nu a primit atribuții din partea primarului în legătură cu circulația acestor documente, secretarul municipiului Orșova s-a văzut nevoit să aibă ca unică certitudine a emiterii celor două ordine materialul de presă publicat de ziarul nostru.
La fel s-a întâmplat și cu consilierul municipal Adrian Cican, care, citind materialul nostru de presă, a făcut o sesizare către prefect, pentru a trimite cele două ordine direct la beneficiarul lor de drept, secretarul Marina Boțilă. Publicăm, mai jos, sesizarea transmisă prefectului de Mehedinți, de către Adrian Cican, în calitatea sa de președinte al PND și șef al grupului de consilieri locali PND din CL Orșova, sesizare în care consilierul face trimitere la ziarul nostru:
De asemenea, imediat după ce consilierul Cican a făcut lumină, cu ajutorul jurnalmehedinti.ro, acesta a publicat pe contul său de Facebook, cele două ordine emise de prefectul de Mehedinți, pe care le publicăm și noi mai jos:
„Primar şi viceprimar de Orşova caut busolă politică”
Mai mult, consilierul Adrian Cican publică pe contul său de Facebook un scurt comentariu acid, pe care îl reproducem și noi: „PRIMAR ŞI VICEPRIMAR DE ORŞOVA CAUT BUSOLĂ POLITICĂ! CE NE FACEM, VINE CHIRCU ŞI CICAN CU MAJORITATE ÎN CONSILIU, FUGIM, ESTE PRĂPĂD, AM REZISTAT PÂNĂ AZI, ADICĂ 46 DE ZILE, DAR NU ESTE NIMIC, I-AM DAT TOTI BANII LUI FLORICOLA, AM PÂRJOLIT TOT ÎN CALEA LOR ŞI AM PLECAT ÎN CONCEDIU. Din păcate, orşoveni, aţi ales yesmanii lui Popescu, dar asta este, respectăm votul. Primarul a plecat în concediu, în condiţiile în care joi 04.08.2016 a primit ordinele de prefect de încetare a mandatelor înainte de termen a consilierelor Iovanovici Oana Mirela şi Mihai Andreea Martina, secretarul nu a primit aceeaşi adresă pentru că... primarul a ascuns corespondeţa şi pur şi simplu nu a vrut să o direcţioneze unde trebuie, iar viceprimarul nu are... competenţe date de primar, el colorează cărţi de copii şi foloseşte chiar şi creioane colorate......conform melodiei. Ruşine domnilor!”