Viceprimarul Orșovei izolat în grădiniță, printre pisici și igrasie, și desemnat șeful câinilor vagabonzi

Primarul Orșovei, penalul Marius Stoica, și-a trimis viceprimarul să lucreze într-un birou insalubru și să se ocupe de câinii vagabonzi. Viceprimarul PNL, Bogdan Duică are birou într-o grădiniță veche, unde totul pute din cauza pisicilor și igrasia e la tot pasul. Primarul spună că l-a „pedepsit” pentru a fi mai „ancorat în realitate”

Viceprimarul municipiului a fost mutat într-un birou din afara Primăriei. Mai exact, oficialul își desfășoară, de aproape o lună, activitatea într-o grădiniță veche, nefuncțională.

Neînțelegerile politice și mai ales inconsecvența alianței politice din Consiliul Local, au condus la această situație bizară din localitate. Viceprimarul municipiului (PNL) a fost mutat, prin dispoziție a primarului (Pro România) în această clădire din 1968, care este scoasă din uz. Situația îl nemulțumește pe liberal, care spune că nu are condițiile necesare pentru asta în birou. Despre desfășurarea activității în acest spațiu, cu atât mai puțin s-ar putea vorbi.

„Aici este o grădiniță veche. Este un miros insuportabil, din cauza pisicilor. În baie, este o mochetă insalubră. În birou, este igrasie pentru tot. Nu știu dacă DSP ar da aviz, pentru a sta cineva aici. Dumnealui m-a trimis aici să îmi îndeplinesc atribuțiile, deși, pentru a face acest lucru, eu trebuie să comunic cu celelalte birouri. Văzând biroul, i-am trimis solicitare să nu mă trimită aici, pentru că spațiul este insalubru. Biroul nu este încălzit, calculatorul nu funcționează. Imprimanta – nici atât! Nici hârtie pentru imprimantă nu am. Dozele de curent sunt desfăcute. E bătaie de joc! Eu, când am venit din concediu, am găsit, în biroul meu din primărie, alt coleg. Din punctul meu, este un demers ilegal și consider că primarul se face de râs prin această mutare. Mai mult: le-a spus angajaților primăriei să nu colaboreze cu mine, pentru a nu-mi duce la îndeplinire atribuțiile. Ușa de la intrarea în grădiniță este închisă, deoarece, la etaj, locuiește o doamnă în vârstă și nu este în regulă, pentru că oamenii pot intra peste dumneaei în locuință.”, povestește BOGDAN FLORIN DUICĂ, viceprimarul Orșovei.

„Este adevărat că domnul viceprimar nu își mai desfășoară activitatea în primărie și asta: pentru că am constatat că cetățenii vin cu solicitări, iar domnul viceprimar trebuie să fie mai profund ancorat în realitate. Astfel, am dispus ca dumnealui să își desfășoare activitatea într-o locație din afara primăriei. I-am oferit un birou într-o grădiniță, care are condițiile necesare: i-am pus internet, i-am dus calculator, imprimantă, are cablu tv. Are condiții suficient de bune pentru a-și desfășura atribuțiile pe care i le-am delegat. Dacă dumnealui este nemulțumit, este problema dumnealui. Oricum, activitatea dumnealui este una care lasă de dorit. Ori nu cunoaște legea, ori nu vrea să recunoască, însă, în conformitate cu prevederile Codului Administrativ, trebuie să știe că viceprimarul se subordonează primarului. Sunt foarte nemulțumit de activitatea dumnealui.”, declară MARIUS STOICA, primarul Orșovei.

Printre altele, după mutarea la grădiniță, viceprimarul a primit drept atribuție să se ocupe de problematica câinilor vagabonzi din oraș.

 

Citit 1636 ori Ultima modificare Vineri, 03 Decembrie 2021 14:14
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…