Actualitate

Calendarul protestelor din acestă toamnă a continuat astăzi cu protestele dascălilor, la Drobeta-Turnu-Severin, care s-au alăturat protestelor din mai multe orașe din țară. Nemulțumrile profesorilor sunt legate de lipsa de finanțare a învățământului românesc, dar și de salariile mici pe…
Captură record de droguri în judeţul nostru. Mai bine de două tone de cânepă indiană au fost descoperite cultivate pe un teren de aproape jumătate de hectar în satul Poioana Ciorii. Canabisul fusese cultivat de doi localnici, tată şi fiu,…
Orșoveanul Flavius-Robert Stuparu are 22 de ani și este student la Universitatea Politehnică din Timișoara, Facultatea de Chimie Industriala și Ingineria Mediului. Pasionat de culturism și fitness, Robert a intrat în circuitul competițiilor internaționale de profil, câștigând câteva premii importante.
În perioada 12-13 octombrie 2017 va avea loc cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului naţional de muzică uşoară „Iulian Andreescu”. Evenimentul este organizat de către Centrul Cultural „Nichita Stănescu”, sub egida Consiliului Judeţean Mehedinţi.
Una dintre cele mai mari inepții din domeniul învățământului românesc, manualul de sport, a fost luată în bășcălie de premierul Mihai Tudose la ședința Guvernului României. Ținta ironiei nu a fost, din păcate, ministrul Liviu Pop, ci un secretar de…

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…