ALADIN GEORGESCU: „PSD va face față oricărei provocări!”

Există viață și după moțiunea de cenzură. Primul mesaj al președintelui PSD Mehedinți, Aladin Georgescu, după votul din Parlamentul României, din data de 10 octombrie 2019, este unul de unitatate: „Situația în care PSD se află astăzi este, de fapt, un simplu test de exercițiu politic în care partidul s-a aflat de multe ori în existența sa”.

Aladin Georgescu: „În toată istoria Partidului Social Democrat, au existat perioade în care partidul s-a confruntat cu situații în care a fost nevoit să facă dovada unității, echilibrului, responsabilității și loialității. A reușit cu brio să facă față oricărei provocări!

Situația în care PSD se află astăzi este, de fapt, un simplu test de exercițiu politic în care partidul s-a aflat de multe ori în existența sa. Dacă stăm să analizăm situațiile similare celei de astăzi, constatăm că PSD nu numai că a depășit acele momente, ci a ieșit întărit, câștigător și mai puternic.

Dragi colegi PSD, vom strânge rândurile și vom demonstra că suntem mai uniți ca oricând, mai organizați și mai determinați să continuăm proiectele pentru români. Vom strânge randurile și vom iesi CÂȘTIGĂTORI în alegerile care vor urma deoarece noi avem un proiect coerent pentru țară, în beneficiul fiecărui român.

Noi nu avem motive să ne rușinăm de deciziile luate în perioada guvernării noastre, deoarece noi NU am aruncat pe nimeni în sărăcie, nu am concediat, nu am tăiat pensii și salarii, nu am discriminat și nu am aruncat țara în haos și austeritate.

Asteptam cu interes, pentru binele românilor, programul de guvernare al viitorului guvern, proiectele pentru români, planurile pentru dezvoltarea fiecărei comunități din România.

Între timp, noi continuăm lupta, nu pentru a demonstra ca suntem mai buni, ci pentru a demonstra că noi avem grijă de fiecare român, din cel mai îndepărtat cătun al României.

Să vă vedem la treaba, pe voi, pe voi cei care ați considerat astăzi că aveți un program de guvernare mai bun decât al PSD! Din opoziție, vă transmitem că vă vom urmari fiecare decizie pe care o veti lua împotriva românilor!”

Citit 1228 ori Ultima modificare Duminică, 13 Octombrie 2019 19:33
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

1 comentariu

  • Link la comentariu vasile Luni, 14 Octombrie 2019 17:33 postat de vasile

    Trebuie sa fii cel putin nebun sa mai crezi ce spune ciumatul asta. PSD -ul este de acum pe toboganul de prabusire. Generatia care acrezut in putregaiul comunist este la sfarsit. Din ce in ce sunt mai putini cei care mai traiesc din ajutoare sociale pentru a-i vota . Arivistii marunti care sunt asociati cu bugetele locale prin fraudare se vor gandi de multe ori daca mai voteaza cu ei. PSD va avea in 2-3 ani soarta PNT-CD -ului. Ciuma rosie va dispare de pe esicherul politic chiar daca Ponta incearca sa mai resusciteze pe cativa din ei.

    Raportează

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…